De mai bine de opt ani, la marginea comunei Greaca, în zona ce ar fi trebuit să fie izlaz comunal, pe mai bine de trei hectare „tronează” munți de deșeuri ce, periodic, sunt îngropați de utilajele Primăriei (conform declarațiilor locuitorilor comunei), acoperind, în acest mod murdăriile din zonă și cu ele o mare ilegalitate…

Pentru început ar trebui să precizăm că gropile de gunoi (folosite ca în cazul de față ca zone de depozitare a deșeurilor) de la marginile comunelor, au fost desființate încă din anul 2007, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, în Greaca mai sunt  locuri în care aceste tipuri de deșeuri încă sunt depozitate alandala, iar autoritățile par că  nu văd deloc aceste ilegalități.

În comuna Greaca, de ani de buni, conform declarațiilor unor locuitori ai zonei, care ne-au semnalat aceste lucruri, se depozitează, pe aproape 3 hectare de teren, tone de deșeuri, deși, așa cum precizam anterior, aici ar fi trebuit să fie un izlaz comunal.

Periodic, mai spun cetățenii comunei, gunoaiele sunt îngropate în pământ de utilaje ale Primăriei, deși  aici pânza de apă freatică se găsește, conform acelorași surse, la mai puțin de un metru adâncime.

Saci cu deșeuri menajere, resturi de construcții și câteodată animale moarte (ne declarau cetățenii) zac aruncate în diverse puncte ale acestui teren. Oamenii ne mai spuneau că din când în când sunt escavate diverse zone în care mai apoi sunt împinse aceste resturi, ele devenind un pericol ecologic pentru arealul întregii comunități.

La momentul documentării în teren, am surprins, fără voia noastră, un autoturism Dacia Papuc ce lăsa la „groapa de gunoi” mai mulți saci cu deșeuri. Că doar se poate, nu-i așa? Iar în unele cazuri, autoritățile se pare că nu văd, nu aud și probabil nu știu ce se întâmplă în „ograda” lor. Sau, poate, preferă ca, în cântecul copilăriei multora dintre noi, să procedeze ca „fata mamii jucăușă cu gunoiul după ușă”!

Mai mult, o societate comercială, aparținând unui cetățean arab, ce construiește la marginea comunei un resort de lux, a transformat, la rândul lui, terenul adiacent în zonă de depozitare a diferitelor deșeuri, de la pet-uri, la deșeuri menajere și chiar resturi de materiale de construcții.

Deși s-a încercat realizarea unei legături telefonice ,pentru un punct de vedere din partea primarului Florentin Surduleasa, după ce acesta a răspuns scurt, apelului  nostru, motivând  că nu poate discuta foarte mult, deoarece se află în trafic și că are telefonul aproape descărcat, promițându-ne o declarație în acest caz, ulterior acesta nu a mai răspuns solicitării noastre! În continuare noi așteptăm primarului comunei Greaca, pentru a o da publicității. În același timp solicităm autosesizarea Gărzii de Mediu Giurgiu și a celorlalte instituții ce pot opri acest atentat la adresa naturii și respectiv la sănătatea cetățenilor din zonă.

 N.Red. Imaginile prezentate sunt realizate în data de 19 noiembrie, în jurul orei 10:00.

(Ana Lincă)