Cu circa o săptămână în urmă, un bărbat, în vârstă de aproximativ 58 de ani, a fost găsit înecat pe malul unui lac din localitatea Mihai Vodă. La prima vedere, a fost vorba despre un accident, dar unele detalii, puse la dispoziţie de un cetăţean care cunoaşte situaţia, ridică unele semne de întrebare.

La vremea respectivă, după cum s-a scris şi pe site-ul publicaţiei noastre, o serie de obiecte personale ale bărbatului înecat, cunoscut de cei din zonă ca numindu-se Relu, au fost găsite pe malul lacului. Din informaţiile obţinute de publicaţia noastră, lacul aparţine fostului consilier judeţean Mihnea Boerescu. Dar iată ce a declarat, pentru „Jurnal giurgiuvean”, un locuitor al satului Mihai Vodă, localitate în care s-a petrecut tragedia din urmă cu o săptămână:

„Eu am lucrat, ca angajat director administrativ, pentru Mihnea Boerescu, şi aveam în grijă bălţile de pescuit. Am ajuns la concluzia că eu am fost angajatul lui doar în teorie, pentru că, atunci când am avut nevoie de o adeverinţă de salariat, nu mi-a fost eliberată. După ce, timp de doi ani de zile, nu mi-am primit salariul aşa cum trebuia de la el, m-am decis să plec, şi am plecat. Ce m-a deranjat pe mine…Boerescu a susţinut că domnul Relu, decedatul, nu ar fi lucrat la el. Eu am probe cu înregistrări în care îi spun omului să solicite acte de angajare, să nu mai stea aşa, la negru, la pază la Boerescu pe baltă. Relu îmi spunea că i-a zis, că a primit promisiune de angajare, iar faptul că Relu lucra pentru Boerescu o dovedeşte şi discuţia pe care am avut-o cu el, când spunea că el vine şi ia banii de la pescarii de pe baltă. Dar banii îi lua fără chitanţă, fără bon fiscal, fără nimic…Relu lucra ca voluntar, şi la un adăpost de câini, unde mai făcea curăţenie, mai ajuta la una, alta…Mai primea câte ceva de la domnul Mihai, şeful asociaţiei unde Relu era voluntar. Acolo avea acte, de voluntariat…!”, declara Constantin D, martorul din localitatea Mihai Vodă.

Despre ziua în care omul s-a înecat, martorul ne-a declarat:

„Pe mal au fost găsite perechea de papuci, aşezate ordonat, nicidecum aruncate, ţigările şi telefonul. Hai, că telefonul poate îl mai lăsa pe mal, dar ţigările tot timpul le avea în buzunar. Mi s-a mai spus că ar fi fost găsită şi o bere. Dar Relu nu era omul care să îşi bea minţile, aşa mi-a spus şi soţia lui, că el băuse, într-adevăr, ceva, dar nu aşa încât să nu se mai poată ţine pe picioare. El bea acolo, ca bărbaţii, o bere de o  jumătate sau de un litru. De multe ori, când simţea că nu e în regulă, se ducea să se culce sau nu se apuca de activităţi riscante. Soţia spune că bărbatul a băut puţin, şi nu ştia ce s-a întâmplat, i s-a făcut rău, şi a căzut în baltă. Mă întreb cum a căzut în baltă…Mai e ceva, un lucru pe care nu îl ştiu mulţi: undiţele lui Relu nu au fost desfăcute! Deci, nu a apucat să iasă, concret, la pescuit…Nu bănuiesc că ar avea totuşi vreun amestec Boerescu în această problemă”, mai declara Constantin D.

 

  • Condiţii inumane…

 

Bărbatul decedat era ţinut în condiţii inumane, chiar de către cel care îi achiziţionase casa, în urma unei licitaţii: Mihnea Boerescu!

„Relu trăia într-o rulotă, ca în epoca de piatră, fără curent electric, fără apă potabilă, fără toaletă, fără nimic. A ajuns în situaţia asta cu câţiva ani în urmă, după ce, contractând un împrumut la bancă pe care nu a mai avut posibilitatea să îl achite, banca i-a scos casa la licitaţie. La acea licitaţie a participat Mihnea Boerescu, a câştigat locuinţa omului, dar nu l-a mai lăsat să stea acolo, ci l-a scos din casă. Relu a fost adus în Crivina, în plină iarnă, într-o livadă într-o surlă (n.r. – locuinţă sezonieră, din lemn, acoperită cu nailon, pentru paznici). După acea iarnă, i-a mutat la o staţie de epurare dezafectată, care nu avea nici acoperiş… Eu, împreună cu el, am făcut acoperişul, astfel că, o perioadă, a avut condiţii cât de cât decente. I-am făcut şi sobă. După aceea, Boerescu i-a propus să îl mute într-o rulotă pe T1 (n.r. una dintre bălţile pe care le păzea). Acolo, la rulotă, nimic, absolut nimic! Singurul lucru de care mai beneficia era butelia pe care i-o încărca băiatul ăsta, Mihai, care avea adăpostul de câini. El a trăit acolo, izolat…”.

 

  • Surprize după surprize…

 

Soţia celui decedat este, după cum ne spunea Constantin D, rudă lui Mihnea Boerescu. Mai exact, îi este mătuşă. Constantin D ne mai preciza faptul că, deşi a vrut să vorbească, faţă în faţă, cu ea, acest lucru i-a fost imposibil, deoarece Mihnea Boerescu i-a interzis acest lucru. Mai mult, acelaşi Mihnea Boerescu a transmis, către angajaţii pe care îi are şi acum, că „numitului Dumitru Constantin din Bolintin Deal – Mihai Vodă nu îi este permis accesul în incinta magazinului „PRĂVĂLIE” din centrul comunei Bolintin Deal şi în zona lacurilor din Mihai Vodă precum şi a terenurilor adiacente”. Asta deşi omul fusese, cu doi ani în urmă, „om de bază” al lui Boerescu.

Deocamdată, Relu, cetăţeanul în vârstă de 58 de ani, înecat în balta care aparţine familiei lui Mihnea Boerescu, a fost înmormântat luni, 1 aprilie. Rămâne doar ca instituţiile statului să se autosesizeze în legătură cu toate neregulile – semnalate şi acum, şi în alte ocazii – care sunt la firma şi în celelalte afaceri ale fostului consilier judeţean.

(Jurnal)