Astăzi dimineață, 27 mai 2021, publicam un articol legat de Percheziții DNA la Consiliul Județean Giurgiu, ce viza conducerea instituției… (citește mai jos)
Persoane cu handicap, angajate la o firmă de pază?!
În materialul dat publicității erau citate două surse: una dintre ele vorbea despre o anchetă DNA ce viza contracte încheiate în timpul mandatului fostului Președinte al CJ, Marian MINA , în timp ce cealaltă susținea că ancheta se referă la contracte încheiate de actuala conducere a Consiliului Județean, cu doar trei săptămâni în urmă.
Deputatul Marian MINA face declarații explozive
În cursul zilei, am primit un telefon din partea Deputatului PSD, Marian Mina, care a dorit să ne facă anumite precizări, fiind de acord să-l cităm în cadrul materialului de față, în care devoala persoana și respectiv societatea de pază care a beneficiat de contractul încheiat cu Consiliul Județean Giurgiu :
„Nu știu cine a făcut reclamația, dar contractul a fost semnat în urmă cu trei săptămâni, cu o cunoscută firmă de pază din județ, al cărui patron a fost recompensat pentru că a ieșit de pe lista consilierilor județeni PSD. Dosarul vizează angajarea de persoane cu handicap!”
„Aștept ca reprezentanții Consiliului (județean- n.n.) să aibă demnitatea să vă spună oficial ce s-a întâmplat ieri”, ne mai declara Deputatul Marian Mina.
Așteptăm în continuare poziția oficială a conducerii Consiliului Județean Giurgiu în privința acestui subiect fierbinte, ce naște în continuare o sumedenie de speculații și scenarii în mediul on line.
(Jurnal)