dna-ia-la-rand-parlamentarii-de-giurgiu-saptamana-aceasta-a-fost-randul-deputatului-liliana-ciobanuDe foarte multe ori în acest mandat de deputat am fost abordată de giurgiuveni pentru diferite probleme, care nu ţin de atribuţiile unui parlamentar. Din cauza insuficientei cunoaşteri şi a lacunelor de informaţii, mulţi oameni confundă activitatea unui deputat cu cea a unui primar, mai ales în zona rurală.

Personal, am explicat de fiecare dată cetăţenilor din judeţul Giurgiu care sunt diferenţele între ceea ce face un primar şi ceea ce are voie să facă un deputat! Deputatul nu se poate ocupa nici de drumuri, nici de canalizare, nici de acordarea de locuinţe, nici de locuri de muncă, nici de electricitate şi gaz, respectiv serviciile indispensabile populaţiei.

Deputatul se poate ocupa de legi. Are drept de iniţiativă parlamentară, respectiv poate iniţia şi depune propuneri legislative, poate face amendamente pe cele existente dezbătute în fluxul legislativ, precum şi propuneri de modificare sau anulare a legilor existente. Principala atribuţie a parlamentarului este cea legislativă! Din această cauză, Constituţia României stipulează că „În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului”, respectiv din punct de vedere legislativ. La acest capitol, sunt convinsă că mi-am făcut datoria faţă de giurgiuveni, prin activitatea depusă în plan legislativ.

Aşadar, parlamentarii dezbat şi votează legile, şi, de asemenea, stabilesc direcţiile principale de dezvoltare ale ţării. Deputaţii şi senatorii au un rol determinat în acest sens, beneficiind de privilegiul că sunt aleşi direct de către oameni, şi nu numiţi, aşa cum este cazul membrilor Guvernului!

Al doilea capitol extrem de important al activităţii unui deputat este acela de a face legătura între cetăţeni şi instituţiile statului. Mai exact, aşa cum eu am făcut pe parcursul mandatului meu, deputatul înregistrează cererile, petiţiile şi memoriile oamenilor, iar apoi întocmeşte întrebări şi interpelări adresate ministerelor şi celorlalte instituţii, pentru ca oamenii să primească răspuns la doleanţele lor. Am avut în acest mandat de deputat un număr de 200 de întrebări şi interpelări, marea majoritate din partea giurgiuvenilor, şi sper că încercările mele de a-i ajuta să-şi rezolve problemele au dat roade. Un exemplu elocvent este cel al lucrărilor dezastruoase  de la reţeaua de apă şi canalizare din oraşul Bolintin Vale, unde, după ce am reluat de câteva ori interpelarea către ministrul Fondurilor Europene, acesta a dispus până la urmă măsurile care se impuneau. Oamenii mi-au cerut sprijinul şi am fost foarte bucuroasă că i-am putut ajuta!

Din păcate, foarte mulţi dintre colegii parlamentari nu au utilizat absolut deloc aceste mijloace de a ajuta oamenii care i-au mandatat să-i reprezinte în forul legislativ, iar unii dintre ei nici măcar nu au mai revenit niciodată în colegiile în care au fost aleşi. în astfel de situaţii, revolta oamenilor faţă de aceşti parlamentari a fost perfect justificată.

Îi mai informez pe giurgiuveni că un deputat nu poate interveni în activitatea administraţiilor publice locale şi judeţene, respectiv la Primării şi Consiliul Judeţean. Singura posibilitate este facilitarea unui dialog dintre cetăţean şi reprezentanţii acestor instituţii. În acest context, acei candidaţi care le spun oamenilor că le pot rezolva problemele dintr-un cartier sau gropile de pe străzi nu sunt serioşi şi trebuie taxaţi la vot.

Este important ca giurgiuvenii să cunoască atribuţiile reale ale Parlamentului şi ale deputaţilor şi senatorilor, pentru a nu se lăsa păcăliţi atunci când aud tot felul de promisiuni fără acoperire. Cu cât cetăţeanul este mai informat, cu atât poate decide cine merită cu adevărat să îl reprezinte în Parlament. Vă invit să urmăriţi activitatea mea parlamentară, pentru a vă convinge că am fost deputatul giurgiuvean preocupat cu adevărat de probleme dumneavoastră:  http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=67&cam=2&leg=2012

 Vă mulţumesc şi vă aştept alături de mine!

 Deputat PER Giurgiu,  LILIANA CIOBANU – Candidat la Camera Deputaţilor

 

1 COMENTARIU