Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, convocarea unei sesiuni extraordinare în perioada 26-28 august. Pe ordinea de zi se află abrogarea Legii recursului compensatoriu şi a OUG 114. Şedinţa de plen are loc luni, de la ora 14:00, urmând ca votul final să aibă loc miercuri.

Camera Deputaţilor se întâlneşte în sesiune extraordinară şi pe ordinea de zi vor fi trei proiecte legislative: anularea Legii recursului compensatoriu, anularea amnistiei şi graţierii şi OUG 114. Toate sunt în comisia de specialitate, la Camera Deputaţilor. Votul final o să fie miercuri”, a anunţat Raluca Turcan, prim-vicepreşedinte PNL şi membru al conducerii Camerei Deputaţilor.

Astfel, plenul Camerei Deputaţilor va avea loc luni, de la ora 14:00, urmând ca votul final să aibă loc miercuri.

În solicitarea Opoziţiei se afla şi OUG 51/2019 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane. Aceasta nu va putea fi însă dezbătută de către deputaţi în această sesiune extraordinară, fiind deja în comisiile Senatului.

Deputaţii vor discuta, astfel, abrogarea Legii recursului compensatoriu şi a OUG 114, dar şi amnistia şi graţierea.

Un număr de 118 deputaţi din PNL, USR, PMP, şi Pro România, au depus, în cursul săptămânii trecute, o solicitare în scris pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor pentru perioada 26-30 august.