Camera Deputaților a adoptat miercuri cele două legi de aprobare a ordonanțelor de urgență pe Legile Justiției – OUG 90 și OUG 92, plus modificările aduse acestora în cadrul Comisiei speciale conduse de Florin Iordache.
Ordonanța 90 a fost votată cu – 171 de voturi pentru, 90 împotriva, 9 abțineri, o abținere. Ordonanța 92 a fost votată cu 170 voturi „pentru”, 92 „împotrivă” și 6 abțineri. OUG 90 se referă la înființarea secției specială pentru investigarea infracțiunilor din Justiție, actuala majoritate a dat un semnal clar că exclude orice discuție sau concesie pe această temă.
Se amână până la începutul lui 2020 pensionarea anticipată pentru magistrații cu minimum 20 de ani vechime, fiind așteptat un punct de vedere de la CSM. De asemenea, a fost păstrată prevederea prin care vechimea necesară pentru procurorii DNA și DIICOT crește la 10 ani. În ceea ce privește revocarea procurorilor, a fost introdus criteriul „neîndeplinirea condiției privind buna reputație” pentru eliberarea din funcție a unui judecător sau procuror. De asemenea, a fost abrogată, la propunerea PSD, prevederea din Legea 303/2004 care se referă la auditarea sistemului de repartizare aleatorie a cauzelor pe completuri de judecată. Textul abrogat prevedea că „sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor pe completuri de judecată se auditează extern, la fiecare doi ani, sub conducerea Ministerului Justiţiei şi cu implicarea societăţii civile şi a organizaţiilor profesionale ale magistraţilor, iar concluziile auditului sunt publice”. Totodată, a fost abrogată şi atribuţia Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a propune Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii care vor face parte din comisiile de concurs pentru promovarea în funcţia de judecător la ICCJ. Parchetul de pe lângă Înalta Curte are în structură direcţii şi secţii conduse de procurori-şefi, care pot fi ajutaţi de adjuncţi. În cadrul direcţiilor pot funcţiona secţii, servicii şi birouri, iar în cadrul secţiilor pot funcţiona servicii şi birouri conduse de procurori-şefi, prevede un alt text adoptat.Legea a fost adoptată împotriva recomandărilor Parlamentului European , al comisiilor și comitetelor UE, pe probleme de justiție. Se consider că aprobarea celor două Ordonanțe sunt un semn de victorie pentru Liviu Dragnea și de sfidare a deciziilor și regulamentelor de la Bruxelles.
Camera Deputaților este decizională în problema ordonanțelor 90 și 92 care privesc legile Justiției.
(Jurnal)