AcasăActualitateDeputat PSD, Elena DINU: ”Manifest pentru drepturile femeilor!”

Deputat PSD, Elena DINU: ”Manifest pentru drepturile femeilor!”

„Manifest pentru drepturile femeilor”, o strategie complexă pentru reducerea tuturor formelor de abuz împotriva româncelor

Lansarea strategiei-document „Manifest pentru drepturile femeilor”, chiar în Săptămâna Drepturilor Femeilor, 1 – 8 Martie 2023, reprezintă încununarea multiplelor iniţiative adoptate în ultimul an de către conducerea PSD a Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse şi a doamnei ministru Gabriela Firea, în scopul diminuării fenomenului neliniştitor al violenţelor comise împotriva femeilor.

Din păcate, asistăm la o recrudescenţă a tuturor tipurilor de abuzuri ale căror victime sunt, în cvasi-majoritate, femei, iar pasivitatea fiecăruia dintre noi nu face decât să agraveze aceste acţiuni înfiorătoare pentru foarte multe doamne şi domnişoare.

Este o realitate că femeile din România sunt încă discriminate, izolate, plătite prost, dezavantajate şi de prea multe ori victime ale violenţei domestice, un fapt de neconceput în anul 2023. Situaţia deplorabilă în care am ajuns din acest punct de vedere este reflectată şi de locul 26 din 27 pe care îl ocupăm în Europa în clasamentul realizat de Institutul European pentru Egalitate de Gen. Mai mult decât atât, şase din zece români consideră că rolul unei femei este la cratiţă, în bucătărie, să fie casnică şi să aibă grijă de copii, şi nu ca participant egal şi activ în toate procesele legate de viaţa familială, profesională şi socială.

În aceste condiţii, era nevoie de „#Manifest_pentru_drepturile_femeil”, ca o legitimare a acţiunilor pe care statul român, prin MFTES, le efectuează în vederea reducerii tuturor formelor de violenţă îndreptate împotriva vieţii şi liniştii femeilor, fie că sunt fizice, sexuale, emoţionale, psihice sau sociale, atât în familie, cât şi la locul de muncă.

Este nevoie ca fiecare român, fie femeie, fie bărbat, să conştientizeze că perpetuarea acestor cazuri este extrem de dăunătoare, nu doar pentru victimele abuzurilor, ci şi pentru întreaga noastră societate, în ansamblu.

Din aceste considerente, iniţiativa PSD îşi propune crearea unui front comun la nivel naţional, care să conştientizeze atât drepturile femeilor, cât şi să adopte măsurile de rigoare ce se impun în vederea respectării acestora şi a reducerii fenomenului îngrijorător al violenţei, efectele acestuia fiind, de cele mai multe ori, devastatoare nu doar pentru victime, ci şi pentru copii.

Avem nevoie de o strategie conjugată, a noastră, a tuturor, pentru a face tot ceea ce trebuie în scopul respectării drepturilor femeilor şi a-i face să înţeleagă pe potenţialii agresori că viaţa româncelor nu se desfăşoară după bunul plac al cuiva, ci este inalienabilă.

Femeile sunt obligate să arate tuturor că sunt puternice, că reprezintă piloni de bază ai dezvoltării durabile a societăţii. Pentru realizarea acestor deziderate, este nevoie de susţinerea şi încurajarea femeilor de a ocupa poziţii de conducere, normalizarea prezenţei femeilor în domeniile dominate cu preponderenţă de bărbaţi, precum şi de promovarea corectă a egalităţii de şanse.

De asemenea, trebuie să promovăm şi să stimulăm permanent egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, eliminarea discriminării de gen, prin campanii de informare, activităţi publice, lobby, educaţie şi cercetare pe teme precum violenţa domestică şi sexuală, traficul de fiinţe umane sau stereotipurile de gen.

„Manifest pentru drepturile femeilor” trebuie să fie manifestul fiecărei femei, pentru că româncele pot şi merită mai mult.”

Deputat: Cristina Elena DINU

Grupul Parlamentar PSD – Camera Deputaților

VREMEA

Giurgiu
cer senin
34.7 ° C
34.7 °
34.7 °
31 %
2.8kmh
3 %
mie
35 °
joi
38 °
vin
33 °
sâm
35 °
Dum
36 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!