Încă de la debutul ostilităților rusești împotriva ucrainenilor, un giurgiuvean și Tir-ul său stau captivi în vama de interior din Odesa.
Bebe Burcea are 57 de ani și este transportator particular de mărfuri. Omul a plecat din data de 23 din Turcia, cu încărcătură, spre Ucraina, dar războiul și bombardamentele l-au blocat în vamă.
Contactat prin whatsapp, giurgiuveanul, nea Bebe – așa cum ne mărturisea – trăiește de o jumătate de săpămână , permanent cu teama în suflet, de fiecare dată când un obuz șuieră sau cade prin apropiere. Dorind să aflăm mai multe lucruri despre starea în care se află și despre ce se întâmplă acolo, am purtat un dialog cu acesta. Astfel Bebe Burcea ne-a declarat:
„Sunt de miercuri aici. Acum au început să se miște puțin lucrurile, au început să se facă formalitățile vamale să-mi dea drumul; să vedem în continuare. Azi (n.r luni, 28 februarie) s-a vorbit de la Ambasadă, să-mi facă formalitățile vamale să mă descarce aici, în Odesa, să nu mai merg mai departe. Trebuia să ajung în Kiev, apoi la Livov, dar s-a vorbit să nu mai plec, și oricum nu se mai poate…”
Vorbindu-ne despre evenimentele din Ucraina, Bebe Burcea a mărturisit că l-au speriat foarte tare bombardamentele și schimburile de focuri ce au avut loc acum două nopți.
„S-a tras, azi noapte nu prea au fost, dar ieri seară, până pe la 5 dimineața bombardamente nu au încetat… De adăpostit, m-am adăpostit în vama de interior din Odesa. Dacă de miercuri s-a blocat totul aici, am rămas cam singur…Mașini nu sunt, camioane nici atât…
Sper ca în curând să ajung teafăr, acasă, să terminăm azi formalitățile și să descarc. Eu am plecat din Turcia cu încărcătură pentru Ucraina, pe 23 februarie, am intrat în Ucraina joi dimineața… au venit să mă trimită la rampă, să se facă toate actele… după care urma să îmi continui drumul, dar uite că nu s-a mai putut”, ne mai spunea Bebe Burcea.
Întrebat dacă are provizii suficiente pentru zilele următoare, până când va putea să se întoarcă în țară (mâncare, apă și combustibil), acesta a răspuns, cam cu jumătate de gură, că este cu totul cam la limită, dar că speră să se descurce încă o zi sau două, până când trage speranță că va reveni în România.
(Ana Lincă)