Atacurile între conducerea Instituției Prefectului și a Consiliului Județean Giurgiu au atins cote maxime, odată cu amenințarea unei potențiale epidemii de coronavirus.

Dacă prefectul județului, Aneta Matei, îl acuză pe președintele Consiliului Județean, Marian Mina, de nepăsare cu privire la problemele populației, dat fiind faptul că acesta din urmă nu a participat la nicio ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, Marian Mina îi răspunde prefectului cu replici acide:

Mi-aș fi dorit ca doamna prefect să nu se ascundă în spatele comunicatelor de presă, ci să iasă să vorbească direct cu cetățenii. Dar o înțeleg, îi înțeleg motivele pentru care nu poate face acest lucru. De fapt, a transformat Prefectura într-un sediu mai mic al PNL, cu un fel de „swingereală” cu ALDE…Dar ce să mai aștepți când subalterni ai numai foști milițieni, iar consilier o ai pe doamna Danciu, care te poate învăța cel mult cum să mănânci tot din farfurie sau cum să bei paharul până la fund…”, a spus, într-o conferință de presă susținută marți, 10 martie, președintele CJ Giurgiu, Marian Mina.

(Jurnal)