Puţini sunt cei care ştiu că localitatea Ghimpaţi, mai exact satul cu acelaşi nume, îşi are originile încă de pe la anii 1500.
De altfel, despre o scurtă istorie a numelui localităţii ne-a vorbit recent chiar primarul comunei, Constantin Cărăpănceanu: „Altădată, după cum ne spun bătrânii satului, Ghimpaţi s-a numit Creşoiu, un nume care, după mine, nu se potrivea deloc. Mai târziu i s-a spus Ghimpaţi pentru că partea ocupată astăzi de locuitorii satului era o margine de pădure, din Codrul Vlăsiei”, spunea primarul comunei.
Mărturie celor afirmate de primarul Cărăpănceanu stă şi o monografie a comunei pe care am primit-o în dar la plecarea din localitate. Conform acestui document prima însemnare despre satul Ghimpaţi apare undeva, prin 1575. Conform însemnărilor, acum peste patru secole satul era aşezat pe peticul de moşie care, altă dată, era numit „Siliştea”. Unii îi mai spuneau „La Pivnicioara”, pentru că acolo erau pivniţele cu vin pe care îl aveau călugării, satul fiind aşezat pe moşia unei mânăstiri.
După 1800, când în zonă şi-a făcut apariţia ciuma, oamenii au părăsit zona Siliştei şi s-au stabilit în „Valea lui Dan”, pe locul dintre Râpă şi pădurea din marginea satului. Mulţi dintre locuitorii Ghimpaţiului acelor vremuri proveneau din Roata sau din Mârşa.
Revenind la istorie, primul document care vorbeşte despre satul Ghimpaţi a fost scris la 30 ianuarie 1575, într-un document al unui grămătic anonim.
Şi, pentru că discuţia noastră despre istoria Ghimpaţiului avea loc în preajma zilei de 23 august, primarul Constantin Cărăpănceanu ne spunea că, în ceea ce priveşte Al Doilea Război Mondial, acesta şi-a arătat primii colţi încă din 15 martie 1939, când trompetistul primăriei anunţa recrutarea pe uliţele satului. Primele bombe au căzut peste sat în ziua de 4 aprilie 1944, mulţi dintre civili găsindu-şi, astfel, sfârşitul.
„Deşi mulţi au cam uitat de data de 23 august, noi trebuie să ne amintim de cei care, în Al Doilea Război Mondial, şi-au pierdut viaţa. Este vorba despre un total de 25 de locuitori ai comunei noastre, care au căzut pe front. Pentru aceştia, avem în fiecare sat câte un monument, pe care sunt trecute numele lor. Avem obligaţia de a nu uita şi de a nu lăsa istoria să se repete”, ne mai spunea primarul Cărăpănceanu, înainte de a se întoarce la rezolvarea problemelor cotidiene ale comunităţii.
(Jurnal)