Giurgiuvenii care au neplăcuta idee de a pleca în concediu în Grecia, cu trenul, vor avea şi câteva surprize inedite. Conform declaraţiilor celor ce au exersat această experienţă iată care sunt riscurile şi beneficiile acestei aventuri.
Călătoria cu trenul până în Grecia nu durează decât 17 ore la dus şi 20 de ore la întoarcere!? CFR a reintrodus recent o garnitură care leagă Bucureştiul de Salonic. În vagoane sunt camere de supraveghere video, iar în compartimente există sistem de aer condiţionat. Trenul nu are însă Wi-Fi, deci nu aveţi acces la internet.
Dacă vi se face foame sau sete, este bine să aveţi mâncare la pachet, căci trenul nu are bufet sau vagon restaurant.
Apa o primiţi cu porţia! O sticlă cu apă, atât primeşte fiecare călător din partea CFR pentru 17 ore de drum. Prima oprire se face abia după 10 ore de mers, în gara din Sofia. Preţul unui bilet pe ruta Bucureşti-Salonic este de 45 de euro la clasa a doua şi poate ajunge la 75 de euro pentru un loc la vagonul de dormit. De menţionat ar fi şi condiţiile de igienă/curăţenie pe care le găsiţi în toalete. Specificăm acest lucru întrucât un cititor reclama că în cursul lunii Mai a călătorit de la Braşov spre Bucureşti cu trenul la clasa întâi, şi că deşi a plătit un preţ considerabil, a constatat ca toaletele au fost mizerabile.
Aşa că dacă doriţi să plecaţi în vacanţă în Grecia, mai gândiţi-vă ce mijloc de transport preferaţi…
(Jurnal)
si daca plecam in China?