Acasă Actualitate De la începutul anului, s-a liberalizat prețul energiei. Cât este tariful în județul Giurgiu 

De la începutul anului, s-a liberalizat prețul energiei. Cât este tariful în județul Giurgiu 

0
De la începutul anului, s-a liberalizat prețul energiei. Cât este tariful în județul Giurgiu 

Încă din prima zi a acestui an, piața energiei electrice s-a liberalizat complet pentru consumatorii casnici. Autoritatea Națională pentru Reglementare în Energie (ANRE) autorizeaz, de la 1 ianuarie, numai tarifele pentru milioanele de consumatori care nu și-au schimbat furnizorul. Astfel, pentru prima jumătate a acestui an, ANRE a aprobat tarife, în medie, cu 0,34% mai mici față de cele plătite în luna decembrie a anului trecut.

Deși, per total, tarifele vor fi mai mici, sunt regiuni, conform celor de la digi24.ro, în care românii vor plăti mai mult pentru curentul consumat. Astfel, județele din sudul Transilvaniei vor avea un tarif majorat cu circa patru procente, în timp ce în Banat creșterea va fi de 3,5%. În valoare exactă, locuitorii din cele zece județe vor plăti peste 64 de bani pentru un kilowatt oră.

La polul opus, al celei mai mari scăderi de tarif, se află județele din Moldova, care vor plăti cu 3,22 % mai puțin față de luna decembrie 2017. În ciuda acestei scăderi, locuitorii din această regiune vor plăti, în continuare, unul dintre cele mai mari tarife din țară: 67 de bani pentru un kilowatt oră.

Doar în Oltenia, mai spun cei de la digi24, prețurile la energie sunt mai mari, deși va avea loc, și în această regiune, o reducere a tarifelor.

În ceea ce privește cele mai mici tarife la energia electrică, utilizată de consumatorii casnici, acestea se regăsesc în București și în județele Ilfov și Giurgiu – 61 de bani pentru un kilowatt oră.

„Însă, pe piață există și furnizori cu tarife mai mici. Noul furnizor poate fi ales cu ajutorul comparatorului de preţuri de pe site-ul ANRE. Astfel, un consumator casnic din București care va plăti 61 de bani pe kilowatt oră la furnizorul actual, are la dispozitie 38 de oferte mai ieftine. Cea mai bună ofertă, cu aproape 24% mai ieftină decât la furnizorul tradiţional, o are RCS & RDS, potrivit site-ului ANRE. Sunt și 18 oferte mai mari decât tariful actual. Cel mai mare preț e la Energy Network, care vinde energia la un preţ cu aproape 69 la sută mai mare”, au mai scris cei de la digi24.

 

 

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
-0.9 ° C
-0.9 °
-0.9 °
69 %
1.4kmh
65 %
joi
4 °
vin
5 °
sâm
6 °
Dum
9 °
lun
4 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com