Comentând noua configurație a PSD Giurgiu, cu Niculae Bădălău președinte al Organizației județene și cu Marian Mina președinte al CJ Giurgiu,  liderul PNL Giurgiu a declarat , în exclusivitate , pentru cotidianul nostru: Mie îmi convine să rămână Bădălău și Mina la conducere, că ai cu ce să-i ataci. Dacă pleacă ei nu mai avem motive de atac. Toate relele  se sparg în capul liderilor acestui partid… Toată lumea (din  PSD – n.red.) îl înjură acuma pe Mina că și-a dat demisia. Cei care și-au pus speranțe în el și-au văzut speranțele spulberate…Ăsta-i PSD-ul ! Nu ne rămâne decât să  așteptăm  acum alegerile ce urmează, într-un viitor apropiat, la PSD…

Întrebat de ce unul dintre invitații unui post de televiziune public acuza recent conducerea PNL Giurgiu, alături de organizațiile liberale din Constanța și Călărași de lipsă de combativitate față de activitatea PSD, Marin Anton a declarat:

După cum ați văzut atacurile noastre, ale PNL-ului, s-au concentrat pe capii PSD-ului: al Consiliului  județean, capul senatorilor, capul ”răutăților”…Acolo,  tot ce se întâmplă important are un singur nume: Bădălău!  Asta nu înseamnă că i-am protejat pe  liderii mai mici , ci că noi ne-am bătut cu căpeteniile pesediste din județul Giurgiu. Și după cum obsevăm cu toții, cei ce nu  ascultă  și ies puțin din schemă,  cum sunt luați la întrebări și dați afară… a mai spus liderul PNL Giurgiu.  

(Jurnal)