AcasăActualitateDe ce a reziliat Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, contractul pentru realizarea centurii...

De ce a reziliat Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, contractul pentru realizarea centurii orașului Mihăilești

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a anunțat rezilierea contractului pentru centura orașului Mihăilești cu firma spaniolă Copisa, în condițiile în care constructorul nu s-a mobilizat suficient, iar lucrările sunt întârziate.

Aflat într-o vizită pe acest șantier, ministrul a precizat că lucrările ar fi trebuit terminate încă din 2017 , în condițiile în care nu există întârzieri în plățile către constructor. „Vorbim de 12 luni din 2016, trebuia în 2017 terminată. Suntem în 2019. Am mai avut discuții și în mandatul meu din 2017. Am venit și le-am spus „oameni buni,  mobilizați-vă și lucrați!”. Oamenii cred că au altă agendă și vorbesc cu altcineva”, a declarat ministrul Cuc, conform Mediafax.

Directorul CNAIR Narcis Neaga a precizat că progresul financiar este de 34%, în timp ce progresul fizic al lucrărilor este de doar 30%. Proiectul privitor la centura orașului Mihăileşti ( județul Giurgiu), de pe drumul dintre Bucureşti şi Alexandria a fost lansat iniţial în 2011 şi a fost oficial reluat în 2016, însă lucrările au avansat într-un ritm extrem de lent. Conform acelorași surse, la finele lunii martie, oficialii CNAIR avansau ideea ca obiectivul urma să fie finalizat, prin forțe proprii, de către Compania de Drumuri.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
12.1 ° C
12.1 °
12.1 °
82%
6.6m/s
100%
D
13 °
lun
10 °
mar
10 °
mie
12 °
J
9 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!