
Roberto Brazzale, de 61 de ani, ce conduce alături de alți doi frați ai săi, cea mai veche fabrică de lactate din peninsulă, susține că cetățenii în vârstă de 60 de ani sunt cei care au pe lângă experiență și pasiune dar și energie.
Așa se face că cei trei nu mai angajează decât persoane care în mod normal ar trebui să iasă la pensie, după cum relatează Corriere della Sera.
Brazzale crede că persoanele de această vârstă ”Sunt profesioniști cu mari competențe și nu aș găsi pe nimeni altcineva ca ei”, precizând totodată că tinerii l-au dezamăgit!
El mai spune că în ultimii 3 ani a avut câțiva tineri între 20 și 30 de ani în probă, dar care au avut rezultate dezamăgitoare. El constata că a primi aceste persoane de această vârstă în companie a fost cea mai bună alegere pe care ar fi putut-o face.
Și în România, din păcate, respectiv la noi, la Giurgiu, se observă o apetență tot mai scăzută a tinerilor de până în 30 de ani, pentru a lucra într-o profesie, de a accepta orice muncă, pretențiile lor fiind extrem de mari, uneori exagerate, chiar din primii ani de la terminarea celor 12 clase, neavând deloc răbdarea de a crește gradual, asimilând experiență, învățând și, abia de apoi, a avea pretenția de fi răsplătiți financiar pentru competența dobândită.
(Sursa: G4 Media)