UPDATE, ora 16,00
În prezența directorului general al Direcției Generale pentru Relații cu Instituțiile Prefectului din cadrul Ministerului de Interne, Teodor Gheorghe, dar și a Prefectului Județului Giurgiu, Nina Crișu, a președintelui Consiliului Județean Giurgiu, Marian Mina, a primarului municipiului, Nicolae Barbu, dar și a altor primari de comună și reprezentanți ai direcțiilor deconcentrate din județ, Fabian Țârcă a depus jurământul.
Imediat după depunerea jurământului, proaspătul subprefect a afirmat:
„Mulțumesc Guvernului pentru încrederea acordată, vă mulțumesc tuturor pentru prezență și sper ca, în continuare, să avem aceeași relație excelentă ca și până acum. Fiți siguri, domnilor primari, domnilor șefi de deconcentrate, că veți putea miza pe mine, pe ajutorul meu, așa cum a fost și în perioada în care am fost comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor”.
La rândul său, prefectul județului, Nina Crișu, declara:
„Felicitări pentru noua funcție, și îl asigur de tot sprijinul nostru, al tuturor, și sunt convinsă că vom colabora și că vom face multe lucruri bune pentru județ. Numirea sa pe 8 martie o consider ca pe un cadou, este o numire cu folos, și să ne ajute Dumnezeu să ne dezvoltăm și să avansăm până acolo unde ne este locul!”.

După ce miercurea trecută, pe data de 8 martie, în şedinţa de Guvern se nominaliza, pentru funcţia de subprefect al judeţului Giurgiu, Fabian Ţârcă, fostul comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Giurgiu, astăzi, la sediul Prefecturii Giurgiu, are loc investirea acestuia.
La investire va fi prezent, alături de invitaţi (primari, şefi de deconcentrate din Giurgiu), şi un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne.
Ordinul de numire al subprefectului, care va îndeplini această funcție cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, poartă numărul 106/8.03.2017, și a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr 171 din 9 martie 2017.
(O.C.)
si care sunt sefii aia de deconcentrate? ca vrem sa-i stim si noi ! sau se ascund? sau ii ascundeti chiar voi? e vreun secret? o informatie pe sfert si atat.