AcasăActualitateDe 1 iunie, în Parcul de Aventură, Comana, polițiștii au prezentat copiilor,...

De 1 iunie, în Parcul de Aventură, Comana, polițiștii au prezentat copiilor, tehnica și dotarea Poliției. De ce anume au fost fascinați cei mici …

Sâmbătă,  1 iunie, polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică, rutier, siguranță școlară, prevenirea criminalității, pregătire profesională și protecția animalelor au organizat o activitate în Parcul de Aventură Comana, în contextul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului.

Cu această ocazie polițiștii au prezentat celor mici o parte din tehnica și dotarea Poliției.

Câteva din lucurile prezentate de polițiști i-au fascinat pe copii. Unul dintre acestea a fost o motocicletă, aparținând Laboratorului de Educație Rutieră.

Ei au fost încântați în același fel  și de autospeciala din dotarea Biroului pentru Protecția Animalelor.

Reprezentanții Biroului pentru Protecția Animalelor le-au povestit copiilor cum să protejeze animalele, precum și obligațiile pe care și le asumă atunci când devin deținătorii unei astfel de ființe.

Polițiștii rutieri au abordat la rândul lor teme privind semnificația indicatoarelor rutiere, precum și subiecte despre principalele reguli de circulație ce trebuie respectate în calitate de pietoni, pe timpul deplasării la/de la școală sau în timpul liber, în scopul reducerii victimizării prin implicarea în evenimente rutiere.

Totodată, copiii au fost pur și simplu seduși  atunci când au putut testa ochelarii ce simulează starea de deteriorare produsă de alcool, pe timp de zi și de noapte, cât și ochelarii care simulează efectele consumului de alcool.

Acțiunea de sâmbătă din Parcul Comana  a fost una atractivă, cei prezenți trăind  în acest fel pentru câteva ore, o realitate deformată.

Copiii au avut ocazia totodată de a interacționa cu polițiștii prezenți, aflând  de la ei despre ce presupune activitatea de zi cu zi, a unui om al legii.

Polițiștii prezenți la eveniment au răspuns la toate întrebările tuturor copiilor prezenți,  curioși să afle cât mai multe despre  munca de poliție.

La finalul activității, copiii au primit bomboane și obiecte promoționale, conștietizând  faptul că polițiștii le sunt prieteni și că în permanență, aceștia veghează la siguranța lor și a celorlalți cetățeni.

sursa: IPJ Giurgiu

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
25.1 ° C
25.1 °
25.1 °
42%
2.1m/s
7%
mie
24 °
J
27 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!