AcasăActualitateDAS Giurgiu: „Se majorează indemnizațiile calculate pe baza Indicatorului Social de Referință”

DAS Giurgiu: „Se majorează indemnizațiile calculate pe baza Indicatorului Social de Referință”

                                        Comunicat de presă

Indicatorul social de referinţă (ISR) reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează beneficiile de asistenţă socială, suportate din bugetul de stat, acordate atât în vederea asigurării protecţiei persoanelor în cadrul sistemului de asistenţă socială, cât şi în vederea stimulării persoanelor beneficiare ale sistemului de asistenţă socială, pentru a se încadra în muncă.

Potrivit Legii nr.225/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, începând cu anul 2022, Indicatorul Social de Referință (ISR) se majorează, în luna martie a fiecărui an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv comunicat de Institutul Național de Statistică. Acest indicator stă la baza stabilirii cuantumurilor beneficiilor de asistență socială, implicit a prestațiilor acordate persoanelor cu dizabilități în baza art.58 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Beneficiile care se calculează în raport cu Indicatorul Social de Referință (ISR) se majorează odată cu creșterea acestui indicator cu rata medie anuală a inflației din 2023 la 1 martie 2024.

Rata inflației pentru 2023 este de 10,4%. Astfel, valoarea ISR se majorează, din martie, de la 598 de lei la 660 de lei.

Prestațiile care se vor majora în urma majorării ISR-ului sunt următoarele:

  • Prima de inserție – de trei ori valoarea ISR;

  • Subvenția pentru angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială – nu mai mult de patru ori valoarea ISR;

  • Stimulentul lunar pentru angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenți pe perioada vacanțelor – 50% din valoarea ISR;

  • Valoarea indemnizației lunare pentru creșterea copilului – pragul minim al acesteia crește la 1.651 de lei (de la 1.496 de lei);

  • Alocația lunară de plasament crește de la 1.082 de lei la 1.194 de lei;

  • Valoarea minimă a indemnizației lunare de acomodare, în cazul adopției unui copil, crește la 2.245 de lei, iar valoarea indemnizației de sprijin la 793 de lei.

  • Indemnizația de şomaj pentru absolvenți – se acordă timp de 6 luni şi este 50% din ISR;

  • Indemnizația de șomaj: Valoarea ISR pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an; Valoarea ISR, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea unei cote procentuale în funcție de stagiul de cotizare;

Indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități:

  • Pentru persoanele încadrate cu ”handicap grav”, cuantumul total crește de la 599 de lei la 662 de lei;

  • Pentru persoanele încadrate cu ”handicap accentuat”, cuantumul total crește de la 449 de lei la 496 de lei;

  • Pentru persoanele cu dizabilități încadrate în gradul „handicap mediu”, bugetul complementar crește de la 72 la 80 de lei.

Venitul Minim de Incluziune – Prin excepție, în anul 2024 V.M.I  se indexează de două ori: odată la 1 ianuarie cu rata inflației pe anul 2022, și odată în luna martie cu rata inflației pe anul 2023.

Astfel, venitul net lunar până la care se acordă componentele sale, crește de la 313 lei la 346 lei, de la 456 lei la 504 lei în cazul persoanei vârstnice 65+, iar pentru componenta de ajutor pentru familia cu copii pragul crește de la 795 lei la 879 lei.

 

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
29 ° C
29 °
29 °
28 %
3.5kmh
85 %
mar
27 °
mie
26 °
joi
12 °
vin
17 °
sâm
13 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!