AcasăActualitateDan MOTREANU, vicepreședintele PNL: „Elevii și preșcolarii din 450 de unități de...

Dan MOTREANU, vicepreședintele PNL: „Elevii și preșcolarii din 450 de unități de învățământ vor beneficia de programul «Masa caldă» în acest an școlar.”

Ordonanța de urgență privind finanțarea programului, propusă de ministrul Educației, Ligia Deca (PNL), a fost aprobată de Guvern.

Lista unităților de învățământ care vor fi incluse în program va fi aprobată prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență. În anul școlar 2022-2023, 13 școli și un liceu din județul Giurgiu au fost incluse în acest program. ”Ne dorim ca, pentru școlile care au fost incluse până acum, să continuăm programul și apoi în anul următor să putem extinde la numărul asumat prin legea învățământului”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educației.
La preluarea guvernării de către PNL, 50 de școli beneficiau de acest program în toată țara. În 2020, numărul acestora a fost majorat la 150, iar în 2022 au fost efecutate trei majorări – de 150 la 300, de la 300 la 350 și de la 350 la 450.
Prin acest program, Ministerul Educației își propune să contribuie la prevenirea excluziunii sociale, abandonului şcolar şi la îmbunătățirea performanţelor şcolare. Copiii nu mai absentează de la școală și au o masă caldă la o oră fixă.

Ministerul Educației își propune să extindă programul la nivel național iar succesul programului pilot este un argument în acest sens. În urma analizei realizate de Ministerul Educației, pe parcursul derulării proiectului, se va decide asupra oportunității extinderii acestui program la nivel național.

(Dan MOTREANU, europarlamentar PNL)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
7.7 ° C
7.7 °
7.7 °
77%
0.5m/s
37%
mar
26 °
mie
27 °
J
25 °
vin
27 °
S
27 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!