luni, aprilie 28, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Dan Motreanu, europarlamentar: „E prematur să anticipăm care vor fi urmările victoriei alianței de stânga, în Franța..!”

Dan Motreanu, europarlamentar: „E prematur să anticipăm care vor fi urmările victoriei alianței de stânga, în Franța..!”

0
Dan Motreanu, europarlamentar: „E prematur să anticipăm care vor fi urmările victoriei alianței de stânga, în Franța..!”

 

După cum am aflat cu toții, surpriză enormă s-a produs în Franța la alegerile de duminică,  alianța de stânga Noul Front Popular  fiind  victorioasă.

Pe locul doi  s-a clasat  blocul de centru al președintelui Franței, Emmanuel Macron în timp ce Partidul de extremă dreapta, Uniunea Națională, a ajuns pe locul trei.

Un vot considerat istoric de către analiști care așteptau victoria extremei-drepte. În acest context am solicitat europarlamentarului Dan Motreanu o părere avizată despre ce crede că se va întâmpla în continuare în privința formării Guvernului în Franța și care vor fi relațiile acesteia cu celelalte state europene, respectiv cu România.

Este prematur să anticipăm” – ne-a precizat europarlamentarul nostru. „Va depinde cum se va forma Guvernul și cine va da PM. Cu toate că Franța este o Republică  Prezidențială și Președintele are puteri executive importante, totuși Guvernul ( cu un partid dominant de extremă stângă) își poate impune o mare parte din politicile sale. 

Macron speră să rupă o parte din parlamentarii care au ieșit pe blocul de stânga și în acest fel centrul să devină cel mai mare grup din Parlament.

Blocul de stânga este un grup pestriț de partide de stânga, disparate, cu o platformă politică convenită în grabă și fără un lider clar. Macron ar putea atrage spre el, din acest bloc, socialiștii și verzii…” ne-a mai spus europarlamentarul Dan Motreanu.

O estimare IFOP pentru radiodifuzorul TF1 a arătat că Noul Front Popular ar putea obține 180-215 locuri în Parlament în al doilea tur de scrutin, în timp ce un sondaj Ipsos pentru France TV a estimat 172-215 locuri pentru blocul de stânga.

 Conform  mai multor sondaje, blocul centrist al președintelui Emmanuel Macron,  se găsește pe locul doi, la mică distanță în fața partidului Rassemblement National (RN) al lui Marine Le Pen.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer senin
15.7 ° C
15.7 °
15.7 °
37 %
5.1kmh
0 %
lun
17 °
mar
17 °
mie
21 °
J
24 °
vin
21 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com