În urmă cu 42 de ani, în seara zilei de 4 martie 1977 în România s-a produs cel mai grav cutremur din perioada postbelică. Evenimentul, având epicentrul în regiunea seismogenă Vrancea, a provocat distrugeri mari în sudul și estul țării, cu deosebire în București, precum și un număr mare de victime.

Cutremurul a avut loc la ora locală 21h22min, iar epicentrul său a fost localizat în Munții Vrancei, zona ANDREIAȘU DE JOS (45,77 grade latitudine Nordică, 26,76 grade longitudine Estică), adâncimea focarului fiind de 93 km. Cutremurul a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter (7,4 grade pe scara bazata pe moment seismic). Mișcarea seismică a fost resimțită puternic în România, mai violent în Oltenia și Muntenia, dar și în sudul Moldovei. De asemenea, cutremurul a fost resimțit și în țările vecine (Serbia, Bulgaria, Ungaria) dar și în alte țări din centrul și sudul Europei, precum și în Rusia până la nord de St. Petersburg; în Bulgaria s-au înregistrat pagube materiale și peste 100 de victime. Intensitatea maximă de IX grade pe scara Mercalli a fost consemnată în zone din sudul și estul Munteniei, în timp ce în zona epicentrală intensitatea a fost mai mică (VII, cel mult VII-VIII grade pe scara Mercalli); seismul a mai atins intensități de VII-VIII până la VIII grade pe scara Mercalli pe o arie destul de lârgă în special în Muntenia și Oltenia.

În România, cele mai grave urmări s-au înregistrat în partea de sud a țării, cu deosebire în municipiul București, unde 32 de clădiri au fost distruse: mai multe clădiri vechi construite în perioada ante-belică dar și 3 clădiri noi (blocul OD16 din cartierul Militari, blocul de pe Ștefan cel Mare-Lizeanu și Centrul de calcul al Ministerului Transporturilor).

În urma cutremurului au murit 1570 de oameni, iar alte peste 11000 de persoane au fost accidentate. De asemenea, numeroase obiective industriale au fost afectate sever. S-au înregistrat incendii provocate de explozii de gaze și alte surse de foc deschis.
Cutremurul a indus fenomene geomorfologice în sudul, estul și nordul Munteniei, precum și în sudul Moldovei. Acestea au constat în alunecări de teren, lichefieri, tasări, țâșniri de apă; în Munții Vrancei, cursul râului Zabala a fost parțial blocat, formându-se un mic lac de baraj natural.
Cutremurul vrâncean din seara zilei de 4 martie 1977 a fost urmat de mai multe replici, dintre care cea mai importantă a avut loc la ora locala 2h00min în dimineața zilei de 5 martie, având magnitudinea 4,9 pe scara Richter și intensitatea maximă de V grade pe scara Mercalli; această replică s-a produs la adâncimea de 104 km. Cutremurul principal major de la ora 21h22min a avut un caracter multișoc, generat de natura complexă a procesului de rupere, cu directivitate predominantă de la Nord-Est către Sud-Vest. Seismul a indus cutremure secundare pe mai multe falii din Muntenia, în special pe falia IntraMoesică.
Cutremurul s-a produs la 37 de ani de la precedentul seism vrâncean catastrofal, care a avut loc la 10 noiembrie 1940 (magnitudine 7,4 pe scara Richter și 7,7 pe scara bazată pe moment seismic).

Deși mai slab decât evenimentul din 1940, cutremurul din 1977 a avut urmări mai grave în Muntenia, comparativ cu cel din 1940, care a fost mai sever în Moldova. Din acest punct de vedere, cutremurul din 1977 a avut caracteristici similare cu ale celui din 23 ianuarie 1838 (magnitudine estimată 7,3).