Curtea Constituțională a respins joi, cu unanimitate de voturi, sesizarea guvernului împotriva legii privind dublarea alocațiilor elevilor, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul CCR.

Guvernul decisese, printr-o ordonanță de urgență, majorarea etapizată a alocațiilor, dar Parlamentul a respins actul normativ, păstrând în vigoare măsura de dublare a acestora.

Astfel, pe 19 august, Camera Deputaţilor a respins, în calitate de for decizional, Ordonanţa 123/2020, care modifică şi completează articolul 3 din Legea 61/1993, în scopul majorării graduale a cuantumului alocaţiei pentru copii.

Potrivit OUG 123/2020, majorarea graduală a cuantumului alocaţiei pentru copii ar avea loc astfel: „majorarea cu câte 20% din diferenţa dintre cuantumul prevăzut de Legea nr. 14/2020 şi cuantumul acordat în iulie 2020, respectiv dintre 300 lei şi 156 lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi dintre 600 de lei şi 311 lei pentru copiii cu handicap cu vârsta între 2 şi 18 ani, precum şi pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani; majorarea se aplică începând cu drepturile lunii august 2020, iar pentru perioada 2021 – 2022 de două ori pe an, de la 1 ianuarie şi de la 1 iulie a fiecărui an; din 2023 se propune continuarea procesului de majorare a cuantumului alocaţiei cu rata medie a inflaţiei anuale”.