Foto : Nina Carmen Crișu, prefect al județului Giurgiu.
Astăzi, 11 iulie, ora 11.00, a avut loc la sediul Prefecturii Giurgiu, o şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu. Conform comunicatului primit despre acest eveniment, subiectul dezbătut a fost acela al Procedurilor de sistem privind comunicarea publică în cazul accidentelor rutiere cu victime multiple şi în cazul situaţiilor de urgenţă cauzate de fenomene meteorologice periculoase.
Inspectorul şef al ISU Giurgiu, colonel ing. Apostol Emil, a prezentat cu această ocazie, situaţiile de urgenţă produse în perioada 2-3 iulie, 2017, ca urmare a manifestării ploilor abundente şi căderii grindinei în judeţul Giurgiu.
În acest sens, Primarul municipiului, Nicolae Barbu, urmează să treacă la o analiză a intervenţiilor din municipiul Giurgiu şi să ia deciziile ce se impun pentru diminuarea efectelor situațiilor de urgenţă în perioada următoare.
Conform aceluiași comunicat, Prefectul judeţului Giurgiu, Nina Carmen Crişu, a emis o hotărâre a CJSU în care comunicarea va fi făcută prin voce unică, astfel:
- În cazul producerii unui accident rutier cu victime multiple– purtătorul de cuvânt la Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu;
- În cazul situaţiilor de urgenţă cauzate de fenomene meteorologice periculoase – purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Vlaşca” al judeţului Giurgiu.
(Jurnal)