În Ajunul Crăciunului, mulțumită tehnologiei moderne, copiii (dar și adulții) pot vedea în fiecare clipă unde se află Moș Crăciun în jurului globului folosind sistemul NORAD SANTA , de la North American Aerospace Defense Command, un program de control aerospațial și avertizare aerospațiala pentru America de Nord.

Santa Tracker de la Google prin care cei mici pot sa vadă cum arată satul moșului, să se joace și să învețe cu elfii lui Mos Craciun.

Pe urmele lui Moș Crăciun pe glob

În fiecare an, în ajunul Crăciunlui, îndrăgitul moș pornește din friguroasa Laponie, împreună cu renii săi de încredere, călătorind aproape 510.000.000 km, cu o viteză de aproape 3000 de km pe secundă. Este o perioadă aglomerată pentru Moș Crăciun care trebuie să viziteze 390.000 de case pe minut, adică 6424 de case pe secundă.

Prima destinație a lui Moș Crăciun este ca în fiecare an, Kiribati, un stat de 32 de insulițe, din sudul Pacificului. Apoi aduce cadouri celor din Noua Zeelandă, Australia, urmați de cei din Japonia. Moșul își continuă călătoria prin Asia, Africa, estul și vestul Europei, terminând cu Canada, SUA, Mexic și America de Sud.

În timpul anului NORAD, un sistem pus la cale de SUA și Canada, monitorizează spațiul aerian în caz de atac nuclear, dar în ajun de Crăciun urmărește sania lui Moș Crăciun pe cer. 9 milioane de oameni din 200 de țări intră pe siteul NORAD Tracks Santa pentru a vedea unde este și ce face moșul în Ajun de Crăciun. Pe 24 decembrie, 1500 de voluntari NORAD răspund la emailuri și la peste 140.000 de apeluri telefonice în legătură cu traseul moșului. NORAD, înființată acum 60 de ani, a început din 1997 să-l urmărească pe moș iar din 2007 a încheiat un parteneriat cu Google special dedicat simpaticului bătrânel care aduce cadouri.

Și Google a dezvoltat un site dedicat urmăririi Moșului pe glob numit Google Santa Tracker . În fiecare an, la început de decembrie, este deschis site-ul satului lui Moș Crăciun, un loc magic cu jocuri amuzante și educaționale pentru copii și familie.

Moșul este așteptat să treacă pe deasupra României, implicit pe deasupra orașului nostru, în jurul orelor 22,00. 

(Jurnal)