AcasăActualitateCum îți poți recupera RAPID permisul auto!

Cum îți poți recupera RAPID permisul auto!

Comisiile juridică pentru apărare ale Senatului au dat un raport comun favorabil inițiativei legislative care reglementează perioadelor de suspendare a dreptului de a conduce pe drumurile publice și a condițiilor în care este făcută suspendarea, prevăzute în legislația actuală.

Inițiativa legistativă înregistrată la Senat, primă Cameră sesizată, propune modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, scrie mediafax.ro.

„Măsura legislativă propusă are ca obiect de reglementare clarificarea perioadelor de suspendare a dreptului de a conduce pe drumurile publice și a condițiilor privind suspendarea, prevăzute de legislația în vigoare. Prin instituirea acestui mecanism de reducere a perioadelor de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, se acordă posibilitatea cetățenilor de a-și recupera, în anumite condiții, dreptul de a conduce/permisul, pentru anumite fapte, limitiativ prevăzute de lege, degrevând instanțele de judecată de plângeri contravenționale. De asemenea, prin măsura propusă se are în vedere gradualitatea sancțiunilor, cetățeanul putând să își recupereze dreptul de a conduce, cu o suspendare pentru o perioadă mai scurtă, în anumite condiții, fără a mai apela la instanță, fără costuri și avocați”, arată inițiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege.

Modificări

Comisia juridică și cea pentru apărare din Senat au dat raport comun favorabil proiectului de lege, cu amendamente admise. Una dintre modificările aduse în cadrul ședinței comune a celor două Comisii prevede că perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce, la cererea titularului, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii: „a fost declarat admis la testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie, a obţinut permisul de conducere cu cel puţin un an înainte de săvârşirea faptei”.                                                                                   Un alt amendament al propunerii legislative prevede că perioada de suspendare se reduce la 30 de zile, la cererea titularului, dacă „depăşirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este cu 50 km/h”. De asemenea, în cazul săvârşirii a două sau a mai multor contravenţii care atrag şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce, constatate prin acelaşi proces-verbal, perioada de suspendare se calculează „prin însumarea perioadelor prevăzute pentru fiecare faptă, fără ca aceasta să depăşească 90 de zile”, conform altei modificări.                O altă prevedere adoptată în comisii arată; „Când persoana căreia i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o faptă prevăzută cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce săvârşeşte, în perioadă în care are drept de circulaţie, o nouă contravenţie pentru care dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce, se aplică suprapunerea perioadelor de suspendare dispuse pentru fiecare contravenţie”.

Guvernul României a anunțat că nu susţine adoptarea proiectului de lege. Senatul este prima Cameră sesizată pentru propunerea legislativă, Camera Deputaților fiind decizională în acest caz.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
12.1 ° C
12.1 °
12.1 °
80%
4.4m/s
99%
lun
12 °
mar
12 °
mie
13 °
J
17 °
vin
15 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!