În perioada 01-02.06.2018, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 400.000 persoane, din care 179.000 pe sensul de intrare în ţară şi 221.000 pe sensul de ieşire din ţară şi 103.000 mijloace de transport.
Cele mai tranzitate puncte de trecere ale frontierei au fost cele de la frontiera comună româno-ungară, unde au trecut graniţa peste 127.000 persoane, precum si cele aeroportuare unde au efectuat formalitățile aproximativ 103.000 persoane. De asemenea, în această perioadă pe la frontiera româno-bulgară au trecut graniţa aproximativ 66.000 persoane, atât pe sensul de ieşire, cât şi pe cel de intrare în ţară. Dintre aceştia, conform informaţiilor furnizate de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu, în perioada menţionată au fost înregistrate creşteri ale traficului cu circa 10 procente, faţă de o perioadă normală de trafic. Defalcat pe categorii de vehicule care au tranzitat punctul de trecere a frontierei Giurgiu, situaţia s-a prezentat astfel pentru minivacanţa de 1 iunie: pe sensul de intrare în ţară au fost înregistrate un număr de 8.400 de turisme, 240 de autocare, 230 de microbuze, 2100 de camioane şi un total de 37.500 de persoane. În ceea ce priveşte sensul de ieşire din ţară, numărul turismelor a fost de 6.400, al autocarelor – 260, al microbuzelor – 380, camioane – 2.000, iar al persoanelor, 32.400.
A fost folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.
(Jurnal)