În cursul zilei de vineri, 2 iulie 2021, la sediul PSD Giurgiu din str. Mircea cel Bătrân, s-a desfășurat o conferință de presă la care au fost prezenți parlamentarii social democrați Cristina Elena DINU și Marian MINA și Robert CAZANCIUC, din partea conducerii de la centrul PSD.
Subiectele abordate de cei trei parlamentari au fost diferite, discuțiile atingând subiecte controversate în ultima vreme.
Astfel, Deputatul Cristina Elena DINU, a profitat de profesia sa de medic explicând jurnaliștilor ce înseamnă introducerea coplății la nivelul furnizorilor privați de servicii medicale spitalicești, ambulatorii sau paraclinice aflați în contract cu Casele de Asigurări.
Prin reglementarea coplății în sistemul sanitar privat, „coaliţia de dreapta nu face altceva decât să îngrădească accesul românilor la serviciile medicale, mai ales în cazul celor care nu au posibilităţi financiare”- a declarat deputatul PSD, Cristina Elena DINU.
Deputatul giurgiuvean consideră această măsură discriminatorie, „care va afecta milioane de români…Problemele cele mai grave vor fi, astfel, la pacienţii care nu se pot trata gratuit la stat şi care nu îşi permit coplata în sistemul privat. În cazul pacienţilor cu afecţiuni oncologice, de exemplu, NU există opţiuni de tratament în sistemul public peste tot în ţară, iar acolo unde există secţii de oncologie, acestea sunt supraaglomerate cu programări pentru luni întregi. Mulţi dintre pacienţi vor fi nevoiţi să se trateze în sistemul privat, cu condiţia de a scoate bani din buzunar.
Vor trăi doar cei care îşi vor permite coplata” – a mai spus pe un ton de iritare deputatul PSD, Cristina Elena DINU.

Deputatul PSD Marian MINA a acuzat la rândul său guvernul format din PNL- USR de faptul că au spus „STOP” Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), iniţiat şi derulat de către PSD, un program care şi-a dovedit utilitatea pentru milioane de locuitori din mediul rural şi din orașele mici- menționa social democratul.
Proiectele începute de guvernul PSD s-au oprit, „ s-a pus lacăt pe zeci de mii de proiecte de dezvoltare, multe dintre acestea aflate în stadiu avansat de execuţie. Doar în judeţul Giurgiu vorbim despre sute de astfel de proiecte. Din păcate, odată ce vor fi oprite investiţiile, lucrările deja realizate vor fi greu de conservat şi va costa şi mai mult să fie reparat ceea ce s-a degradat”.
Deputatul Marian MINA a acuzat totodată guvernul actual PNL şi USR de faptul că refuză dezvoltarea: „ nu vor şcoli şi grădiniţe, nu vor drumuri moderne, nu vor dispensare, nu vor sisteme de apă şi canalizare! Nu vor nimic pentru români, vor doar să – şi umple buzunarele lor şi pe cele ale prietenilor lor. Practic, opresc şi finanţarea proiectelor prin PNDL, dar nici nu vin cu altceva în loc pentru unităţile administrativ – teritoriale”.
Lipsa banilor nu este o scuză mai spunea deputatul de Giurgiu: „Dacă în campaniile electorale scoteau bani cu lopata din fondul de rezervă, acum se fac că nu mai găsesc surse pentru primării. Guvernul Cîţu spune că nu are bani! Dar ce a făcut cu zecile de miliarde de euro împrumutate până acum? Alocaţiile nu le-au mărit, pensiile şi salariile le-au îngheţat, investiţiile importante cu care s-au lăudat lipsesc cu desăvârşire. Ce faceţi cu banii aceia? Unde sunt?!” – se întreba retoric Marian Mina.



