Cristina Elena Dinu, deputat PSD Giurgiu, consideră că „educaţia este prioritară” pentru PSD Giurgiu

0
170

Deputatul PSD Giurgiu, Cristina Elena Dinu, se arăta foarte încântată de finalizarea lucrărilor de modernizare și reabilitare a Școlii Gimnaziale „Petre Adameșteanu” din comuna Toporu, publicând imagini pe care cu siguranță mulți dintre noi, le-am admirat.

Toţi cei care au văzut şcoala din #Toporu sunt de acord că este cea mai mare şi cea mai #modernă dintre unităţile de învăţământ care există în comunele judeţului nostru şi chiar din municipiu.

Şcoala a fost reabilitată, modernizată şi extinsă cu fonduri prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, fiind un proiect ambiţios ce a ajuns la final cu #succes, datorită priceperii şi implicării primarului social-democrat Constantin Ionescu.

Astăzi, unitatea de învăţământ şi-a redeschis #porţile pentru cei peste 200 de copii din comună. Toate sălile de clasă, cancelaria, laboratoarele, coridoarele, grupurile sanitare sunt amenajate la cele mai înalte #standarde şi dotate pe măsură. Copiilor şi dascălilor le va fi drag să meargă la cursuri, dar şi la orele de educaţie fizică, având în vedere că tot la Toporu avem o #sală de sport unică în judeţ. Şi ca dimensiune, dar şi ca dotări.

Felicitări, domnule primar Constantin Ionescu, pentru implicare şi realizări!”, scria deputatul Cristina Elena Dinu.

(Jurnal)