„S-a împlinit un an de când Partidul Social Democrat a câştigat alegerile parlamentare, ziua de 6 decembrie 2020 consfinţind, încă o dată, că formaţiunea noastră este prima în preferinţele politice ale românilor.

La un an de atunci, PSD se află într-un nou început, după ce ne-am asumat intrarea la guvernare şi am pus astfel capăt crizei politice, guvernamentale, economice şi sociale în care România stagna deja de prea mult timp.

Sunt convinsă de faptul că predictibilitatea şi coerenţa activităţii politice a PSD a condus la acest moment de dreptate, aş spune, deoarece era evident că trebuia să participăm la actul guvernării, încă după anunţarea rezultatelor votului din 6 decembrie 2020.

Partidul Social Democrat a demonstrat întotdeauna că este principala forţă politică a României şi am convingerea că va rămâne astfel foarte mulţi ani de acum înainte. Rezultatele aplicării Programului de guvernare al partidului nostru au avut ca rezultat măsuri concrete pentru dezvoltarea şi modernizarea ţării, iar creşterea economică susţinută a condus la bunăstarea mult aşteptată de oameni.

PSD a revenit acum la guvernare cu aceleaşi deziderate, transpuse în reuşite înaintea perioadei în care a guvernat PNL. Am majorat salariile şi pensiile, am creat locuri de muncă, am dinamizat investiţiile, am luat măsuri pentru a păstra tinerii în ţară, am susţinut agricultura, întreprinderile mici şi mijlocii, clasa de mijloc, precum şi familiile şi copiii.

Ne-am ţinut de cuvânt în toate domeniile economice şi sociale, demonstrând prin fapte concrete că guvernarea noastră este îndreptată exclusiv înspre satisfacerea nevoilor românilor, fiind evident faptul că ei au constatat aceste realizări în propriile buzunare, precum şi în creşterea calităţii vieţii lor de zi cu zi.

România are nevoie de continuitate, iar PSD este garantul bunei guvernări, axate pe rezolvarea problemelor românilor. Sunt convinsă că, şi de această dată, ne vom duce la bun sfârşit proiectele de reformă instituţională şi de dezvoltare a ţării, asumate prin noul Program de guvernare.”