Până astăzi, 5 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 13.837 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5.454 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 827 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 325 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 244 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.727 de persoane. Alte 19.748 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 205.842 de teste. 

14 mai este ultima zi de stare de urgență. După aceea, România trece la starea de alertă, a anunțat președintele Klaus Iohannis.

Ordonanțele militare nu vor mai fi în vigoare, se vor deschide cabinetele stomatologice, saloanele de cosmetică și muzeele. Vom putea circula în interiorul localităților fără să declarăm motivul și vom avea voie să facem sport individual.

Cât despre ieșirea din localitate după 15 mai, ministrul de Interne spune că am putea pleca și pentru drumeții. Detalii AICI

Măsurile de relaxare vor fi luate pas cu pas, la două săptămâni, pentru ca autoritățile să aibă timp să analizeze efectele. Oricum, toate depind de modul în care cetățenii vor respecta regulile de distanțare socială și de modul în care va evolua epidemia COVID-19.