Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra situației epidemiologice actualizate la nivelul județului Giurgiu, la data de 22.12.2020:

  • cazuri confirmate pozitiv – 5.881;
  • cazuri vindecate și externate – 4.082;
  • în carantină la domiciliu– 702 persoane;
  • în carantină instituționalizată – 0 persoane.

 Până în prezent, dintre persoanele confirmate pozitiv, 533 sunt în izolare la domiciliu la ora actuală, iar 0 au fost externate la cerere.

Până în prezent, au fost testate 17.000 de persoane, dintre care 119 în ultimele 24 de ore.

Numărul menţionat al testelor reprezintă recoltările efectuate exclusiv în centrele de pe raza judeţului Giurgiu.

Menționăm că la data de 18.12.2020, a fost înregistrat decesul unei persoane de sex masculin infectată cu noul coronavirus, din județul Giurgiu, în vârstă de 73 de ani, care prezenta comorbidităţi. Aceasta era internată într-o unitate spitalicească din Bucureşti, unde s-a produs şi decesul.

De asemenea, la data de 19.12.2020, a fost înregistrat decesul unei persoane de sex masculin infectată cu noul coronavirus, din județul Giurgiu, în vârstă de 51 de ani, care prezenta comorbidităţi. Aceasta era internată într-o unitate spitalicească din Bucureşti, unde s-a produs şi decesul.

În prezent, numărul total al persoanelor decedate de COVID-19 din județul Giurgiu este 53.

La ora actuală, sunt 1.746 de cazuri active, dintre care 1.213 spitalizați și 533 în izolare la domiciliu.

Polițiștii giurgiuveni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În cursul zilei de ieri, 21 decembrie a.c., 130 de polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu și 16 polițiști locali au desfășurat 64 de misiuni specifice. În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

Activitățile Jandarmeriei Giurgiu au continuat în data de 21.12.2020, fiind angrenat în acest sens un număr de 25 de jandarmi, atât independent, cât și în cooperare cu Poliția. Elementele de dispozitiv au desfășurat misiuni specifice pe linie de ordine publică, precum și pentru punerea în aplicare a măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, dispuse prin HG. 1.065/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

De asemenea, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 93 de apeluri “112” referitoare la COVID-19.

Echipaje mobile din cadrul ISU Giurgiu au continuat acțiunile de prevenire și informare a cetățenilor, în locurile aglomerate din municipiul Giurgiu și în localitățile: Bolintin-Deal, Mihai Vodă, Bucşani, Podişor, Uieşti, Găiseanca, Floreşti, Stoeneşti, Copaciu, Grădinari, Bâcu, Joiţa, Cartojani, Roata de Jos, Săbăreni, Bila, Ghionea, Malu Spart, Sfântul Gheorghe, Goleasca, Obedeni, Zorile, Stâlpu, Ogrezeni, Icoana, Poenari, Ulmi, Izvoru, Dărăşti-Vlaşca. Mesajele au fost transmise prin intermediul sistemelor audio al autospecialelor, care au tranzitat zonele cele mai aglomerate din oraş şi uliţele comunelor, astfel încât informațiile preventive să ajungă la un număr cât mai mare de persoane, iar interacțiunea cu acestea să fie limitată.