371 de giurgiuveni au fost depistați pozitiv până acum, de la începutul pandemiei, cu doi mai mulți decât sâmbătă, 25 iulie. Pe de altă parte, numărul celor vindecați și externați a crescut la 256. În carantină la domiciliu sunt 3.826 de persoane, iar în carantină instituționalizată – 1 persoană.

 Până în prezent, dintre persoanele confirmate pozitiv, 22 sunt în izolare la domiciliu la ora actuală, iar 0 au fost externate la cerere.

Până în prezent, au fost testate 4.481 de persoane, dintre care 44 în ultimele 24 de ore.

Polițiștii giurgiuveni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID -19.

În cursul zilei de ieri, 25 iulie a.c., 157 de polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu și 19 polițiști locali au desfășurat 51 de misiuni specifice. În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

Autoritățile din Giurgiu mulțumesc tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă.

Activități executate în ultimele 24 de ore de efectivele de jandarmerie în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID–19:

  • 10 jandarmi au executat misiuni de menținere în sistem integrat cu poliția;
  • 17 jandarmi au executat misiuni menținere independent;
  • 24 de jandarmi au executat misiune de asigurare a măsurilor specifice pe timpul instituirii carantinei zonale și a zonei de protecție asupra localității Cartojani;
  • sancțiuni aplicate: la Legea 55/2020 – 2 sancțiuni (în valoare de 1.000 lei) și 2 avertismente scrise; la Legea 61/1991 – 1 sancțiune (în valoare de 1.000 lei) și 4 avertismente scrise; la OUG 23/2008 – 1 sancțiune (în valoare de 500 lei) și 3 avertismente scrise.

        De asemenea, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 10 apeluri la numărul de urgență ”112” referitoare la COVID-19. Echipajele desemnate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu au efectuat 4 misiuni de transport la și de la unități spitalicești.