Numărul cazurilor confirmate în ultimele 24 de ore, la nivelul județului, a rămas neschimbat: 283, situația rămânând neschimbată și în ceea ce privește cazurile vindecate și externate, numărul rămânând tot de 237.

Până în prezent, au fost testate 3.780 de persoane, dintre care 28 în ultimele 24 de ore.

Polițiștii giurgiuveni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID -19.

În cursul zilei de ieri, 11 iulie a.c., 163 de polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu și 19 polițiști locali au desfășurat 53 de misiuni specifice. În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

I.P.J. Giurgiu mulțumește tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă.

Activități executate în ultimele 24 de ore de efectivele de jandarmerie în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID–19:

  • 26 de jandarmi au executat misiuni de menținere în sistem integrat cu poliția;
  • 17 jandarmi au executat misiuni menținere independent;
  • sancțiuni aplicate: 37 – dintre care: 8 sancțiuni (în valoare de 2.000 lei) la Legea 61/1991, 4 avertismente scrise la Legea 55/2020, 2 sancțiuni (în valoare de 1.000 de lei) și alte 23 de avertismente scrise;
  • infracțiuni constatate: 2 infracțiuni mixte de violențe în familie.

    De asemenea, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”.

În ultimele 24 de ore, a fost înregistrat 1 apel la numărul de urgență ”112” referitor la COVID-19. Echipajele desemnate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu au efectuat 1 misiune de transport la unități spitalicești.