Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, vrea ca lucrările de la examenele naționale să fie corectate electronic. Noul sistem se va aplica începând de anul viitor, la Evaluarea Națională și, ca proiect pilot, la Bacalaureat, a spus Cîmpeanu.

Există deja un proiect pilot și sunt colegi cu inițiativă – nu e o inițiativă instituționalizată, a ministerului, ci o serie de colegi au demarat la nivelul evaluării pentru clasa a șasea acest proiect pilot. Evaluări la matematică-științe, cărora să le fie alocat un cod pe fiecare item și să fie culese rezultatele pe fiecare item. Ai o imagine mai clară asupra a ce nu a mers și ce a mers bine, pentru a vedea ce trebuie să faci pe viitor. Itemii au competențe corespondente. Când analizezi pe fiecare item în parte, vezi că elevii sunt deficitari pe acele competențe, trebuie să te concentrezi mai departe în procesul de predare tocmai pe acele competențe”, a spus ministrul.

El a spus că își dorește ca anul viitor acest sistem să fie folosit și la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a, deoarece au fost depuse peste 20.000 de contestații după afișarea rezultatelor. Lucrările elevilor de clasa a VIII-a vor fi scanate chiar în sala de examen, în fața candidaților, după ce profesorii supraveghetori vor aplica pe foi un cod unic de identificare, pentru ca apoi lucrările elevilor să fie corectate online „de către evaluatori care nu pot comunica între ei”.

Cîmpeanu spune că fiecare sală de clasă va avea un scaner și că finanțarea proiectului poate fi făcută cu bani europeni, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Ministrul Învățământului a mai spus: „Nu scanerul mă îngrijorează. Problema e să existe în fiecare școală un profesor competent care să atribuie acel cod lucrării și să știe să scaneze. Profesorii corectori vor putea să corecteze online, fără să se mai cunoască între ei. Deci elimini de tot subiectivismul”.

Ministrul vrea ca acest sistem să fie făcut într-un an și că are dreptul să se simtă optimist cu privire la acest proiect.

(Jurnal)