Consiliul local Giurgiu are un nou consilier, numit…INCOGNITO!
Ne-am obișnuit din păcate ca funcția de consilier județean sau de consilier local, adesea să fie simbolică și/sau inutilă în ceea ce privește interesul giurgiuvenilor.
Au fost consilieri al căror rol a fost pur și simplu decorativ, deși suntem prea eleganți când afirmăm acest lucru, persoane care nu au adus nicio plus valoare pentru giurgiuveni și comunitate, ci doar grupului politic din care făceau parte.
Așa cum am mai precizat și cu alte ocazii, giurgiuvenii adesea nu cunosc nimic despre CV- ul celor care îi reprezintă, despre experiența lor profesională și eventual aportul acestora de până la momentul numirii lor, la dezvoltarea comunității.
De cele mai multe ori, așa cum aminteam anterior, acești consilieri, folosesc doar partidului pe care îl slujesc, votând de fiecare dată doar cum le dictează partidul.
O calitate politică pe care mulți și-o doresc, pentru anumite beneficii pe care le pot ulterior negocia, dar și pentru că adesea această calitate poate reprezenta pentru ei o rampă de lansare în cariera politică.
Este dificil să facem însă aprecieri asupra noului consilier care și-a preluat mandatul de pe data de 9 aprilie în Consiliul Local al Municipiului Giurgiu.
Noul consilier se numește Dumitriu Cristian Roberto, și vine de pe listele de consilieri ai PSD.
Așteptăm cu interes, în următoarea perioadă, câteva date edificatoare despre noul consilier, având în vedere că până la acest moment, nu avem nicio informație despre acesta…
Altfel spus, în Consiliul local Giurgiu, social democrații și-au numit un consilier…INCOGNITO!
(Citi ZEN)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
nori împrăștiați
10.3
°
C
10.3
°
10.3
°
66%
0.7m/s
40%
mar
27
°
mie
27
°
J
25
°
vin
28
°
S
16
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
