În acest an, două cupluri de giurgiuveni au ales să își unească destinele în data de 14 februarie, într-un cadru romantic, păstrând, astfel, tradiția căsătoriilor în foișorul Parcului Alei din Municipiu, cu ocazia Zilei Îndrăgostiților.

Primăria Giurgiu a organizat din nou în acest sens o ceremonie de căsătorie specială, oficiată în foișorul din Parcul Alei, de către viceprimarul Ion Dragomir.
O premieră, în acest an, a fost faptul că un bărbat care este cetățean italian a luat de soție o giurgiuveancă. Este vorba despre Daniela Simona Vlaicu, care a devenit soția lui Giuseppe Overdam Fergione. Celălalt cuplu care și-a unit destinele de Ziua Îndrăgostiților este format din Florina Streche și George Mareș.
Daniela Simona Vlaicu, actualmente Fergione, ne-a declarat, vădit emoționată, că este împreună cu soțul său de 11 ani: Ne-am cunoscut în Italia, în urmă cu 11 ani, a fost dragoste la prima vedere între noi și de atunci suntem de nedespărțit. Avem doi copii minunați împreună – un baiețel de 7 ani și o fetiță de 9 luni – și sperăm să trăim fericiți, cum se spune, până la adânci bătrâneți.
Mireasa ne-a mărturisit totodată că a ales în mod spontan ziua de 14 februarie pentru a-și oficializa relația: Ne-am gândit să fie ceva deosebit și cred că am reușit. Ce poate fi mai frumos decât să te cununi de Ziua Îndrăgostiților?!, ne-a mai spus Daniela.

Redacția cotidianului noastră le urează tinerilor ”însurăței”, conform tradiției, Casă de piatră, multă sănătate, iar viața să le rezerve numai bucurii și împliniri!
(Teodora Nicolau)


