România şi Bulgaria accelerează construirea conductei de gaz care le leagă. Va fi gata peste 2 luni, promit miniştrii energiei. De ce atâta grabă? Din cauza unei inspecţii neanunţate a Comisiei Europene care acuză autorităţile din România că nu au făcut conducte prin care să exporte gaz către restul Europei.
După ce timp de trei ani nu s-a întâmplat nimic la proiectul gazoductului Giurgiu-Ruse, cerut de Comisia Europeană, acum se lucrează şi noaptea pentru a deschide robinetul cu gaz cât mai repede. Acesta va putea transporta 1,5 miliarde de metri cubi anual şi va face parte din conducta care va putea duce gazul din Grecia sau Marea Neagră până în Austria.
Karl Leidenfrost, managerul de proiect al gazoductului declara: „După ce vom termina forajul, vom trage conducta de pe malul românesc pe cel bulgăresc. Estimăm pentru asta 60-70 de zile pentru că avem ceva probleme geologice pe malul din Bulgaria”.
Pentru că în Bulgaria solul este calcaros, gazoductul va fi tras printr-o galerie betonată. Pe sub Dunăre vor fi, de fapt, două conducte, fiecare având 2.100 de metri. Una va fi de rezervă pentru a asigura curgerea gazului dacă cealaltă va fi în reparaţii sau va avea alte probleme.
Gazoductul care va transporta gaze între România şi Bulgaria are 20 de kilometric din care 4 kilometri de conductă vor trece pe sub Dunăre.
Ministrul energiei spune că în acest moment Comisia Europeană nu mai poate certa România că nu a construit interconectări cu ţările vecine. Pe de altă parte însă, prin conducta Arad-Szeged care ne leagă de Ungaria nu putem exporta metan, ci doar importa. În plus, gazoductul Iaşi-Ungheni prin care putem alimenta Republica Moldova este nefuncţional, deoarece nu a fost construită conducta până la Chişinău. Nici cel cu Bulgaria nu se va încheia odată cu construirea conductei: urmează staţiile de comprimare, iar cel mai probabil prima moleculă de gaz va trece pe sub Dunăre spre finalul anului viitor.
(Jurnal)