De mai bine de trei ani, Serviciul Județean de Ambulanță Giurgiu este târât în tot felul de mizerii, provocate de către unul dintre angajații acestuia. Este vorba despre același factor perturbator care a mai stat la baza unor scandaluri în care a fost implicată conducerea SJA, scandaluri care s-au „lăsat” cu procese în instanță. Asistenta medicală G.B., căci despre ea este vorba, nu ratează ocazia să acuze de „despotism”, de „tiranie” și alte asemenea conducerea Serviciului de Ambulanță Giurgiu.

Ultima „bravură” datează din 17 ianuarie 2020, când, nici mai mult, nici mai puțin, s-a plâns de provocarea, indirect, a unui accident de muncă, de către managerul SAJ, Gabriela Lupu.

Pe scurt, iată cum au stat lucrurile, din declarațiile asistentei, preluate de un site local:

În data de 17 ianuarie 2020, după amiază, printr-un apel la 112 a fost semnalat faptul că o asistentă medicală, angajată a Serviciului Județean de Ambulanță Giurgiu, solicita să fie dusă la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Giurgiu (UPU) pentru că avea probleme grave de sănătate, apărute în timp ce se deplasase cu ambulanța la un caz, în localitatea Naipu. Solicitarea către 112 a fost făcută de sora asistentei, după ce a constatat că timp de aproape o jumătate de oră asistenta în cauză a fost lăsată într-o ambulanță, pe targă. Deși ceruse să fie dusă la urgențe, la spital. Ca urmare, după apelul la 112, asistenta a fost dusă la Unitatea de Primiri Urgențe de la spital.

Ca să nu existe nelămuriri, trebuie clarificate câteva aspecte. Asistenta Gabriela Boldeiu și în ziua respectivă, pe 17 ianuarie, a fost NEVOITĂ să urce pe ambulanța care a plecat la Naipu, după ce a încercat în zadar (încă o dată) să atragă atenția conducerii Serviciului Județean de Ambulanță, mai concret managerei Serviciului Județean de Ambulanță Giurgiu, Gabriela Lupu, că o astfel de activitate îi pune sănătatea în pericol. Un aspect pe care managera Gabriela Lupu îl cunoștea, de altfel, de multă vreme. Dar pe care nu l-a luat în seamă.”, se arată pe site-ul amintit.

Ce declară conducerea SAJ Giurgiu

Referitor la aceste acuzații grave, reporterii publicației noastre au luat legătura cu conducerea unității: managerul Gabriela Lupu, directorul medical dr.Simion Lăudat și asistent șef Rodica Cărăbaș, care au declarat, în exclusivitate pentru publicația „Jurnal giurgiuvean”:

Mai întâi de toate, și aici facem referire la declarațiile colegilor doamnei Boldeiu, de când lucrează ca asistent medical la serviciul nostru, dumneaei a fost, tot timpul, cu „probleme”. De peste 24 de ani, toți cei cu care a lucrat în echipă, pe rând, s-au lovit de această lipsă de chef de muncă a doamnei Boldeiu”.

Trebuie menționat un aspect, pe care doamna a „uitat”, probabil, să îl menționeze celui cu care a stat de vorbă, și care a publicat povestea aceasta: din luna martie 2017, dumneaei este, mai mereu, în concedii medicale, emise de același medic, de la aceeași clinică privată din capitală, care i-a făcut diverse recomandări pe care nu le-a respectat, așa cum reiese din documentele depuse la unitate, iar la controlul medical periodic de medicina muncii organizat de unitate a primit avizul “apt” cu revizuire la un an și ulterior fără sa respecte procedura s-a adresat medicului de medicina muncii pentru revizuire primind avizul medical “apt condiționat”.

Revenind pe data de 17 ianuarie 2020, data la care s-a reaprins scânteia scandalului, lucrurile stau în felul următor, conform declarației managerului SAJ:

La intrarea în tură a fost instruită cu privire la utilizarea aparaturii și a vrut, în mod special, să stea de vorbă cu mine, dar nu am acceptat decât in prezenta celorlalți reprezentanți ai conducerii. S-a ținut o scurtă ședință, i s-a explicat că trebuie să se întoarcă la treabă, și că trebuie să punem în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă, care prevedea reîncadrarea dumneaei pe postul pe care fusese angajată, încetând o măsură de protecție provizorie, pe care o instituisem inițial. Am discutat, și, la ora 11,40, a venit o solicitare pentru un caz la Naipu. I s-a precizat doamnei Boldeiu de către șeful de echipaj dr VN că poate rămâne în stație, că nu este obligată să meargă, dar dumneaei a insistat să meargă. S-a așezat pe scaun, nu și-a pus centurile, deși medicul de pe ambulanță i-a atras atenția asupra acestui lucru. Mai mult, nu a stat nici lipită cu spatele de spătarul scaunului, cum prevede procedura, tot drumul a avut un comportament agitat, folosind telefonul mobil. La un moment dat, s-a ridicat în picioare, în timpul mersului ambulanței, după care s-a așezat pe targă, tot fără a avea centurile puse, acuzând dureri de spate. I s-au administrat, de către colegii de pe ambulanță, calmante, a fost întrebată de doamna doctor dacă dorește să ia legătura cu dispeceratul să facă fișa pentru a i duce la UPU Giurgiu si a refuzat pe motiv ca poate își revine până în stație. La sosirea în stație doamna asistent nu a vrut să coboare din mașina, a coborât și directorul medical să discute cu ea, iar în acest timp ea vorbea cu sora ei la telefon, i s-a solicitat să întrerupă convorbirea să comunice ce s-a întâmplat și s-a mai administrat un calmant, iar doamna doctor VN a făcut un apel pe 112 să solicite fișa de caz, în același timp sora dumneaei se afla în convorbire cu celălalt operator și declara un accident de muncă în Ambulanta SAJ Giurgiu.

Asistenta Gabriela Boldeiu a fost transportată la UPU, unde a stat o ora și zece minute, i s-a recomandat o investigație radiologică, a refuzat acest lucru, motivând că va face acest lucru la o clinică privată și luându-și concediu medical. Și la UPU i s-au administrat doar o serie de analgezice, nicidecum morfină, cum s-a anuntat in spațiul public, unde a fost prezentata doar poziția ei. Totodată, Gabriela Boldeiu a mai fost prinsă cu o minciună: deși a susținut că a stat trei ore la UPU, realitatea din investigațiile făcute de noi este că totul a durat o oră și 10 minute. Mai mult, la ieșirea din UPU, mersul său nu trăda nicio urmă a vreunei crize de lombosciatică, așa cum s-a plâns, revederea cu sora sa și cu încă o persoană, surprinse de camera de luat vederi din zonă, fiind a unui om perfect sănătos”, a mai precizat managerul Serviciului de Ambulanță Giurgiu.

Mai mult, la UPU Giurgiu s-a prezentat și un echipaj de poliție, întrucât sora asistentei declarase, la 112, că este vorba despre un accident de muncă. Dar, stupoare! Echipajul de poliție infirmă existența datelor unui accident de muncă, neimpunându-se o anchetă suplimentară în acest sens!

Luni întregi de concediu medical….

Așa cum menționam anterior, asistenta a prezentat, încă din 2017, de când a debutat așa-zisul scandal, o sumedenie de concedii medicale, toate emise de același medic ortoped, de la aceeași clinică privată din Capitală. Mai exact, în 2017, au fost înregistrate zile de concediu medical în intervalul martie – iunie, iar în 2018, din 13 august, până pe – ATENȚIE!! – 23 aprilie 2019. Ultima „serie” de zile de concediu medical ale asistentei datează din 17 ianuarie, ultima zi de concediu fiind 31 ianuarie 2020.

Înainte de plecarea reporterilor „Jurnal giurgiuvean” de la sediul SAJ Giurgiu, conducerea SAJ a ținut să precizeze:

Serviciul Județean de Ambulanță Giurgiu nu a dat niciun punct de vedere, oficial, niciunei alte publicații, și niciunui alt reprezentant al presei giurgiuvene sau naționale, referitor la aceste atacuri publice asupra cazului în care, conducerea unității noastre a fost supusă unei campanii obsesive de denigrare și calomniere, fiindu-i aduse acuzații grave, nefondate, cu multe neadevăruri și formulate într-un limbaj suburban, plin de expresii jignitoare. Prin această campanie de presă nu s-a urmărit o corectă informare a opiniei publice, ci obținerea unui statut de victimă, colegei noastre asistent medical, care refuză să se supună oricăror reguli, regulamente, decizii și în final hotărâri judecătorești, dacă acestea nu corespund doleanțelor sale.

În cuprinsul acestor articole se fac afirmații cu privire la presupuse fapte de…teroare.

Prin publicarea acestor articole în presă și pe rețele de socializare, i-a fost cauzat un important prejudiciu moral, fiind adusă atingere onoarei, cinstei, demnității, prestigiului, reputației și dreptului la nume și la imagine, precum și prestației instituției publice în care ne desfășurăm activitatea!”

(Jurnal)