AcasăActualitateConcursul „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de ISU Giurgiu, IȘJ și...

Concursul „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de ISU Giurgiu, IȘJ și CJ Giurgiu, reluat după o pauză de doi ani

Peste 50 de elevi au participat, astăzi, la concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vlașca” al județului Giurgiu și Inspectoratul Școlar Județean și având sprijinul Consiliului Județean, concursul a fost reluat după o pauză de doi ani.

Probele s-au desfășurat pe stadionul „Dunărea” din municipiu și au reunit la start 13 echipaje de la școli și licee din Giurgiu, Joița, Bolintin Vale, Daia, Vlașin și Stoenești.

Concursul, deschis participării elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal, a avut ca scop cunoaşterea şi aprecierea factorilor de risc ce pot genera situaţii de urgenţă sau dezastre, a modului de acţiune în cazul iminenţei producerii unei situaţii de urgenţă, precum și formarea spiritului de solidaritate şi implicarea în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în astfel de cazuri.

Competiţia a avut trei probe, una teoretică şi două practice. La proba teoretică, elevii au completat un chestionar cu întrebări din domeniul protecţiei civile.

Probele practice au constat în transportarea unei persoane accidentate pe targă pe o distanță de 50 m și deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contracronometru.

La final, primele trei locuri au fost ocupate de:

Categoria gimnaziu:
Locul I: Școala Gimnazială nr.1 Joița

Locul al II-lea: Școala Gimnazială „Academician Marin Voiculescu” Giurgiu

Locul al III-lea: Școala Gimnazială nr.1 Bolintin Vale.

La categoria liceu, au primit diplome de participare elevii din cadrul Colegiului Tehnic „Viceamiral Ioan Bălanescu” Giurgiu.

Competiția s-a încheiat cu o festivitate de premiere, unde câștigătorii au primit diplome, medalii, cupe și premii.

Adresăm felicitări tuturor elevilor care au participat și instituțiilor de învățământ din care aceștia au făcut parte: Școala Gimnazială „Academician Marin Voiculescu” Giurgiu; Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Giurgiu; Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” – Structură Școala nr. 3 Giurgiu; Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” Giurgiu; Școala Gimnazială „Sfântu Gheorghe” Giurgiu; Școala Gimnazială nr.1 Joița; Școala Gimnazială nr.1 Stoenești; Școala Gimnazială nr.1 Daia; Școala Gimnazială „Prof. Dinu Nicolae” Vlașin; Școala Gimnazială nr.1 Bolintin Vale; Palatul Copiilor Bolintin Vale; Colegiul Tehnic „Viceamiral Ioan Bălanescu” Giurgiu și Liceul Tehnologic „Ion Barbu” Giurgiu”. transmite ISU Giurgiu, într-un comunicat.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
18.7 ° C
18.7 °
18.7 °
68 %
2.3kmh
100 %
lun
22 °
mar
24 °
mie
25 °
joi
20 °
vin
25 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!