Comuna Frătești are începând de astăzi, 14 iulie, sistem de supraveghere video, funcțional, în întreaga comună, ceea ce ar trebui să-i facă pe cetățenii comunei să stea mai liniștiți, iar pe cei certați cu legea, să se gândească de două ori înainte de a face „vreo prostie”.

Începând de joi, 14 iulie, sistemul de supraveghere video al comunei Frătești, a devenit funcțional!”,  este mesajul de la care am pornit în realizarea acestui material.

Necesitatea realizării acestui proiect de instalare a sistemului de monitorizare video rezultă din următoarele considerente:

– va contribui la diminuarea infracționalității și preîntâmpinarea unor posibile acte de violență;

– va contribui la creșterea gradului de siguranță a locuitorilor comunei și la păstrarea cadrului natural.

De asemenea, așa cum ne-a declarat Nicolae Copăceanu, reprezentantul Primăriei din comuna Frătești, necesitatea implementării acestui proiect este susținută și de faptul că:

„- se vor identifica și securiza zonele potențiale cu probleme – acestea vor include punctele de interes general din comuna Frătești.
– se vor aplica soluțiile cele mai adecvate – una dintre cele mai eficiente soluții o constituie instalarea camerelor de supraveghere video în zonele identificate, pentru combaterea comportamentului violent și antisocial.
– se va descuraja violența și vor oferi, de asemenea, informații utile pentru investigarea cauzelor incidentelor. Plasarea corectă a sistemului de supraveghere va asigura funcționarea corectă și eficientă a camerelor de supraveghere”.

Trebuie precizat că acest sistem este necesar pentru realizarea următoarelor activități:
– supravegherea atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte a drumurilor publice precum și a altor puncte importante din localitate (școală, grădiniță, primărie, etc.)
– înregistrarea imaginilor pentru a putea fi analizate ulterior, în cazul în care a avut loc un incident;
– identificarea numerelor de înmatriculare ale autovehiculelor implicate în săvârșirea unor fapte de natură infracțională.
– punerea la dispoziția organelor de ordine a înregistrărilor unor astfel de incidente pentru soluționarea lor în cel mai scurt timp;
– descurajarea persoanelor care ar avea intenția de a săvărși astfel de infracțiuni.

Având în vedere progresele tehnico-economice din ultimii ani și natura tot mai diversă a factorilor ce pot atenta la siguranța cetățeanului, în ziua de azi, un sistem de supraveghere video este mai mult decat util, dar și cât se poate de necesar.

Tocmai de aceea, dotarea comunei Frătești cu un sistem de supraveghere video performant este o investiție necesară și
oportună deoarece va duce la scăderea ratei infracționalității în comuna și îmbunătățirea securității persoanelor”, ne mai declara reprezentantul primăriei.

Pe această cale, le dorim și noi eliminarea în totalitate a faptelor antisociale și sporirea siguranței cetățenilor din micuța comună limitrofă municipiului Giurgiu.

(Ana Magheru)