marți, mai 13, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Control CJPC Giurgiu în urma unei reclamații privind un incident într-un spațiu de joacă din comuna Ulmi

Control CJPC Giurgiu în urma unei reclamații privind un incident într-un spațiu de joacă din comuna Ulmi

0
Control CJPC Giurgiu în urma unei reclamații privind un incident într-un spațiu de joacă din comuna Ulmi

Ca urmare a unei reclamații primite din partea unui consumator, referitoare la vătămarea corporală a unei eleve de clasa a III-a, survenită în spațiul de joacă din curtea grădiniței-școală din satul Ghionea, comuna Ulmi, județul Giurgiu, la data de 05.05.2025, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Giurgiu a desfășurat o acțiune de control pentru verificarea aspectelor semnalate.

În urma verificărilor efectuate, pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Giurgiu au aplicat următoarele sancțiuni:

  • 7 amenzi contravenționale, în valoare totală de 28.500 lei;

  • oprirea temporară a utilizării echipamentelor de joacă din curtea grădiniței, până la remedierea deficiențelor constatate.

Printre abaterile de la legislația în vigoare, identificate în cadrul controlului, se numără:

  • lipsa panoului informativ cu denumirea spațiului de joacă, numărul autorizației, datele de identificare ale administratorului și numerele de telefon ale serviciilor de urgență;

  • lipsa certificatelor de conformitate pentru echipamentele de joacă;

  • absența plăcuțelor informative pentru fiecare echipament, care trebuie să conțină denumirea, codul de identificare, anul fabricației, limita de vârstă, greutatea și înălțimea maximă admisă;

  • lipsa dosarului tehnic pentru echipamentele existente;

  • lipsa autorizației de funcționare;

  • utilizarea unui balansoar cu țeavă ruginită și fără mâner de cauciuc pentru protecție;

  • existența unui leagăn cu suport de susținere profund ruginit;

  • folosirea unui tobogan cu bară de susținere ruginită, trepte lipsă sau necurățate, acoperite cu licheni;

  • lipsa materialului de protecție (nisip sau tartan) în zonele de aterizare și sub echipamente.

CJPC Giurgiu subliniază importanța respectării normelor de siguranță în spațiile de joacă, pentru protejarea sănătății și integrității copiilor.

Sursa: CJPC Giurgiu

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
15.8 ° C
15.8 °
15.8 °
46 %
2.3kmh
57 %
mar
15 °
mie
19 °
J
24 °
vin
21 °
S
11 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com