Tradiționalele colide de sărbători, anul acesta vor răsuna de sub măștile de protecție. De asemenea și vocile care vor colinda vor fi mult mai puține ca în anii precedenți și asta din cauza pandemiei de COVID-19.

Autoritățile locale au făcut, recent, o serie de precizări legate de modul în care tradiția colindatului se va desfășura în acest an. 

În primul rând, colindatul înseamna mersul din casă în casă, interacțiunea cu multe persoane într-o zi și, automat, anul acesta poate însemna un adevărat pericol în transmiterea coronavirusului. Trebuie totuși  tras un semnal de alarmă față de cei care vor merge la colindat: să îi ferească de interacțiune pe vârstnici, fiind categoria cea mai vulenrabilă în fața viruslui.

Iată, mai jos, regulile ce trebuie respectate cu strictețe de cei care vor merge la colindat: 

Doar trei colindători – cetele de urători nu ar trebui să depășească această cifră.

Mască de protecție: Colindătorii vor purta obligatoriu mască de protecție atât în timpul colindatului cât și în timpul intercațiunii cu alte persoane.

Distanțare fizică: Colindătorii trebuie să păstreze distanța fizică față de gazde

Colindat în afara locuințelor:  cel mai bine ar fi dacă colindătorii nu ar intra în casele oamenilor, ci i-ar colinda afară, în aer liber, unde virusul nu poate fi transmis la fel de ușor ca în spații închise.