Avalanşă de informaţii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu. Cu puţin timp în urmă, ne anunţau de faptul că, în localitatea Valea Dragului, o casă este mistuită de flăcări. Din informaţiile apelantului la 112, focul se manifesta la acoperişul locuinţei, iar pentru stingere au fost dislocaţi pompieri de la Garda Colibaşi şi Punctul de Lucru Greaca. Din fericire, nu este vorba despre nicio victimă.
Şi, ca şi cum nu era de ajuns, un cod galben pentru intensificări ale vântului a fost emis la ora 14,30, pentru rafale ce vor atinge, local, 55 – 70 km/h. La scurt timp de la intrarea în vigoare a atenţionării meteo, o cracă, ruptă în urma vijeliei, ce risca să cadă peste o casă din satul Pietrele (comuna Băneasa), a fost îndepărtată de pompierii de la Detaşamentul Giurgiu.
(Jurnal)