CJ Giurgiu organizează premierea a 500 de elevi giurgiuveni în cadrul „Galei excelenței în educației” 2022
În zilele de 23 și 24 septembrie, Consiliul Județean Giurgiu va premia elevii giurgiuveni în cadrul evenimentului „Gala excelenței în educație”, ediția 2022.
În cadrul ediției din acest an a „Galei excelenței în educație”, un eveniment organizat și finanțat de Consiliul Județean Giurgiu cu scopul de a premia și încuraja performanță în domeniul educației atât cadrele didactice cât și elevii din județul nostru, urmează să se desfășoare sesiunea de premiere a elevilor giurgiuveni.
Având în vedere că vor fi premiați 492 de elevi, evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile după cum urmează:
– Vineri, 23 septembrie, începând cu ora 14:30 vor fi premiați elevii din CICLUL PRIMAR (clasa pregătitoare până la clasa a IV-a inclusiv).
– Sâmbătă, 24 septembrie, începând cu ora 11:00 vor fi premiați elevii din CICLUL GIMNAZIAL (clasele clasele V – VIII) ȘI CICLUL LICEAL (clasele IX – XII) precum și elevii care au obținut rezultate în cadrul competițiilor sportive (karate, judo, kempo).
Ambele evenimente de premiere se vor desfășura la Teatrul „Tudor Vianu” din municipiul Giurgiu.
(Jurnal)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
nori împrăștiați
23.5
°
C
23.5
°
23.5
°
36%
1m/s
34%
mar
25
°
mie
27
°
J
26
°
vin
27
°
S
27
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
