AcasăActualitatePoliticăCine este giurgiuveanul, consilier personal al ministrului Mediului

Cine este giurgiuveanul, consilier personal al ministrului Mediului

Theodor Muşat este liderul organizaţiei judeţene a Tinerilor Liberali Democraţi Europeni (TLDE) Giurgiu şi, din data de 12 septembrie, este şi consilierul personal al ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu.

„Nu aş fi reuşit fără susţinerea echipei ALDE Giurgiu, care demonstrează că tinerii sunt cei care trebuie promovaţi şi, totodată, responsabilizaţi. Este un lucru nou pentru mine, dar sper că voi face faţă cu brio provocării în care m-am lansat cu o săptămână în urmă”, ne spunea tânărul lider al TLDE Giurgiu.

Theodor Muşat are 30 de ani, şi a intrat în politică în urmă cu trei ani, în organizaţia ALDE Giurgiu. Din familie a avut parte, spune el,de o educaţie liberală, astfel că ideile şi programul politic  al ALDE i s-a potrivit, de la început, ca o mănuşă.

Este absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Tehnologie Agroalimentară şi a Mediului, astfel că munca în Ministerul Mediului nu îi va fi deloc străină.

Cât priveşte acţiunile avute în ultima perioadă, pe plan politic, Theodor Muşat ne spunea că, înaintea începerii anului şcolar, zece copii proveniţi din familii nevoiaşe (dar muncitoare) din comuna Malu au primit, din partea organizaţiei pe care o conduce, cu sprijinul şi al „seniorilor” din ALDE,  ghizdane şi rechizite.

„Nu ne vom opri aici, vom continua cu activităţile în care vom implica din ce în ce mai mulţi tineri, unele dintre ele ajungând ca plan de derulare chiar şi la nivel naţional. Dar, toate, la timpul lor!”, mai spunea liderul TLDE Giurgiu.

(Anna Lincă)

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.7 °
23.7 °
54 %
5.5kmh
86 %
vin
26 °
sâm
28 °
Dum
31 °
lun
33 °
mar
32 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!