CFR SA are deschise, în prezent, 48 de șantiere feroviare pentru lucrări de întreţinere, reparaţii curente și capitale la infrastructura feroviară. Lucrările sunt derulate în vederea ridicării restricțiilor de viteză precum și pentru îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie. Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 141,6 milioane lei (31 milioane de euro), sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri proprii ale companiei și de la bugetul de stat.

cfr

În jumătatea de sud a țării, pe raza Regionalelor CF Galați, Constanța, Bucureşti, Craiova și Timișoara sunt operaționale 17 de șantiere pentru lucrări de reparații la linii, aparate de cale, poduri, podețe și clădiri de stații. Valoarea totală a contractelor aflate în derulare este de 35,5 milioane lei (7,8 milioane euro).

Secții de cale ferată în lucru:

– secția Videle-Ciolpani – lucrări de reparații, poduri, podețe și de consolidare terasament la km 53+220-53+260
secția Giurgiu-Videle – reparații podeț de la km 53+570
– secțiile Racordare Buciumeni-Mogoșoaia și Chitila-Băneasa – lucrări de reparații și întreținere linii
– secțiile Chitila-Pitești, Vadu Lat – Zăvestreni și în stațiile Ghergani (linia II), București Nord (linia III Grivița), București Triaj (liniile 8D2 și 9D2) și București Grivița
– secția Videle-Orșova – reparații pod km 266+999
– secția Lainici-Pietrele Albe – reparații linii la km 101+875-104+000
– secția Măldăeni-Mihăești-Radomirești – reparații linii directe din stații
– secția Călimănești-Cozia – reparații linii km 312+700-313+100
– intervalul de stații Golești–Piatra Olt – reparații linii km 95+614-154+461 și în stațiile Ciolpani, Gălăteni, Caracal și Roșiori Nord în zona aparatelor de cale sau pe liniile directe
– intervalul de stații Banu Mărăcine-Malu Mare (fir I), Leu–Malu Mare (fir I), Vârciorova-Orșova (km 383+600-384+500) și în stațiile Filiași și Răcari – reparații linii directe și în zona aparatelor de cale
– stația CF Mangalia – reparații linie CF în curbă și înlocuirea traverselor de lemn cu travese de beton
– intervalul de stații Cataloi-Tulcea Mărfuri – reparații linie CF în curbă și înlocuirea traverselor de lemn cu travese de beton
– stația Timișoara Nord – lucrări de reparații tunel pietonal, spații de exploatare și holul caselor de bilete
– stațiile Brad și Petroșani – reparații capitale clădire
– secția Ilia-Lugoj – reparații și refacție parțială de traverse
– secția Orșova-Jimbolia – reparații capitale la podul d ela km 397+886.

Din aceste cauze, este posibil să se înregistreze mici întârzieri ale trenurilor de pe aceste rute, precizează cei de la CFR SA. 

(Jurnal)