sâmbătă, aprilie 26, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Cetățean sirian, în stare de hipotermie, depistat la PTF Giurgiu

Cetățean sirian, în stare de hipotermie, depistat la PTF Giurgiu

0
Cetățean sirian, în stare de hipotermie, depistat la PTF Giurgiu

Un cetăţean sirian, în stare de hipotermie, salvat de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat, ascuns în semiremorca unui autocamion, un cetățean sirian. Bărbatul se afla în stare de hipotermie, fapt pentru care polițiștii de frontieră i-au acordat primul ajutor şi au solicitat prin Serviciul Național de Urgență 112, un echipaj medical. La fața locului s-a deplasat o echipă de medici din cadrul SMURD, care a acordat îngrijiri medicale de specialitate bărbatului, starea acestuia fiind stabilizată

În seara de 01.03.2022, în jurul orei 18.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare in ţară, un cetățean turc, în vârstă de 59 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, piese auto, încărcate din Turcia pentru România.

În urma controlului fizic efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii au constatat faptul prelata semiremorcii este tăiată, motiv pentru care au dispus efectuarea unui control amănunțit asupra autocamionului.

Astfel, în semiremorcă, printre marfa transportată, a fost depistat ascuns un bărbat, cetățean străin.

Persoana în cauză a acuzat simptome de hipotermie, fapt pentru care, colegii noștri i-au acordat de îndată primul ajutor și au solicitat prin S.N.U.A.U. 112,  sprijin medical.

Astfel, la fața locului a sosit un echipaj SMURD, care l-a transportat pe bărbat la sediul Spitalului Județean Giurgiu, pentru acordarea unui ajutor de specialitate, starea acestuia fiind stabilizată, fiind în afara oricărui pericol.

În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul, în vârstă de 34 de ani este din Siria și s-a urcat în mijlocul de transport în timp ce se afla pe teritoriul Bulgariei, fără a avea acordul șoferului. Cetățeanul sirian intenționa să ajungă în Germania.

Conform protocolului româno-bulgar, persoana depistată, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, informează purtătorul de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu, inspector principal de poliție, Roxana Popazu.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
17 ° C
17 °
17 °
65 %
8.2kmh
48 %
S
17 °
D
16 °
lun
17 °
mar
17 °
mie
20 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com