Cetăţean marocan cu document de călătorie fals, depistat în P.T.F. Giurgiu

0
261

Poliţiştii de frontieră au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, un cetățean marocan care a încercat să intre ilegal în ţară, folosind un paşaport fals total, eliberat de autoritățile din Italia. Acesta a fost preluat de către autoritățile de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.

În data de 02.11.2022, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, un cetățean marocan, în vârstă de 43 de ani, călătorind ca pasager într-un autocar care efectuează curse de transport internațional de persoane.

Pasagerul s-a legitimat cu un pașaport simplu și o carte de identitate, ambele  emise de autoritățile italiene.

Din studiul documentelor de călătorie, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că pașaportul prezentat la control nu îndeplinește condițiile de fond și formă ale unui document autentic, fiind fals total.

În urma efectuării controlului corporal și al bagajelor polițiștii de frontieră au descoperit pașaportul emis de autoritățile marocane, autentic și care aparținea persoanei sus menționate.

În cauză s-a procedat la întreruperea călătoriei cetățeanului marocan, iar conform protocolului româno-bulgar, acesta a fost preluat de către autoritățile Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, informează Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

(Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu)