Penitenciarul Rahova a aprobat cererea fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, de a se cununa cu iubita sa, a precizat, pentru MEDIAFAX, fratele fostului edil, Mihai Mazăre, urmând ca data să fie fixată în funcţie de disponibilitatea Primăriei Sectorului 5.

Mihai Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Penitenciarul Rahova a aprobat cererea lui Radu Mazăre de a se cununa civil cu iubita sa, Roxana Mihalache, fostul primar fiind informat miercuri la prânz că solicitarea i-a fost acceptată.

„Ei au aprobat să se poată ţine ceremonia, data va fi fixată în funcţie de disponibilitatea Primăriei Sectorului 5, când vor avea ei disponibil un ofiţer de stare civilă”, a precizat Mihai Mazăre.

Potrivit legii, numărul maxim de persoane care poate participa la un astfel de eveniment este de 10. „Familiile şi atât. Şi nu ajung toţi membrii doritori”, a conchis fratele fostului primar.

O comisie a Penitenciarului Rahova a decis, după ce ce s-a încheiat perioada de carantină pentru Radu Mazăre, ca fostul primar al Constanţei să rămână în această unitate de detenţie, în regim închis, până în anul 2021. Fostul edil se află în celulă cu trei persoane, doi cetăţeni de origine turcă şi un român.