AcasăActualitateCeremonie emoționantă de „Ziua Eroilor” în comuna Mihai Bravu!

Ceremonie emoționantă de „Ziua Eroilor” în comuna Mihai Bravu!

 Joi, 13 iunie,  cu ocazia „Zilei Eroilor”, în toată țara au avut loc ceremonii dedicate acestui important eveniment, oficialitățile din fiecare localitate  depunând coroane de flori la monumentele celor omagiați.

Și în județul Giurgiu,  o serie de Primării de localități au omagiat această zi. O astfel de ceremonie s-a organizat  în fața Monumentului Eroilor, din Mihai Bravu, Giurgiu.

Aici autoritățile locale și reprezentanți ai diferitelor instituții au participat la depunerea de coroane în memoria  ostașilor căzuți în luptele pentru libertate și independență națională.

Evenimentul a început la ora 11: 00, fiind marcat de prezența unui număr de cetățeni dornici să-și exprime respectul și recunoștința față de sacrificiul eroilor căzuți.

Printre participanții la eveniment s-au numărat primarul comunei, Ion Nițu, consilieri locali, reprezentanți ai armatei și ai Bisericii din localitate.

Ceremonia a inclus un moment de reculegere, o slujbă de pomenire, un discurs emoționant ținut de primarul Nițu,  urmat de  intonarea imnului național și de pomenile făcute de cetățenii  localității cu ocazia sărbătorii religioase de Înălțare a Domnului ce a coincis, celuilalt eveniment.

Participanții la eveniment au apreciat organizarea  de  o înaltă  ținută și atmosfera de respect profund care a dominat întreaga perioadă de desfășurare a ceremoniei.

(Carmen JIPA)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
7.7 ° C
7.7 °
7.7 °
77%
0.5m/s
37%
mar
26 °
mie
27 °
J
25 °
vin
27 °
S
27 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!